Cu titulari absenți, SCM Poli a câștigat pentru orgoliul propriu cu CSM București. Ce spun antrenorii la finalul grupei din play-off

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Handbaliștii de la SCM Poli au câștigat la scorul de 34-31 meciul cu CSM București, ultimul din Seria A din play-off, unul fără miză pentru alb-violeți. Meritul elevilor lui Pero Milosevic rămâne însă, deoarece au jucat fără cinci titulari, chiar dacă și adversarul a avut lotul decimat. Chiar și așa, Poli va mai lupta în acest campionat doar pentru locul 7.

„Tigrii” bucureșteni au avut șapte absențe, iar Timișoara nu i-a putut folosi pe Sadoveac, Șania și Dragas, accidentați, și pe Păiuș și Irimescu, suspendați. Poli s-a desprins prima dată după zece minute de joc, la scorul de 6-4. Bănățenii au jucat bine toată prima repriză, astfel că au intrat la cabine cu 21-16. Partida s-a mai echilibrat în a doua jumătate. CSM București s-a apropiat de două ori la un singur gol, la scorul de 24-23, respectiv 27-26. Timișorenii și-au refăcut însă avantajul rapid. Cu 20 de secunde înainte de final, au avut loc și „obișnuitele” îmbrânceli între jucători.

SCM Poli a jucat aproape fără schimbări tot meciul. În acest context, cei mai buni marcatori au fost Orbovic și Pribanic, fiecare cu câte 9 goluri. Au mai înscris pentru alb-violeți: Marjanovic, cu 6 goluri, Fenici, 4 goluri, Cîmpan și Milosevic, fiecare cu 3 goluri. La CSM București cei mai buni marcatori au fost Sajad Esteki și Daniel Bera, cu 10, respectiv 6 goluri marcate.

După ce și-a felicitat elevii, Pero Milosevic le-a urat adversarilor succes în finala Cupei Challenge. „O nouă victorie meritată. Au fost mulți jucători de la CSM care nu au jucat, dar și noi am avut absenți noștri. Am jucat o primă repriză fenomenală, foarte ordonați în atac. Bravo jucătorilor mei, e incredibil ce caracter au! Am jucat pentru clubul nostru, Poli. Nu ne interesează celelalte rezultate. Noi am demonstrat în acest play-off că ne interesează să jucăm fair-play până la final. Dacă pierzi, măcar să știi că ai dat totul. Nu mi-a plăcut la banca mea că nu era ca la CSM, unde după un gol toți se ridicau și se bucurau. Sunt jucători care mor pe teren. Voi schimba asta în perioada următoare. Trebuie să fim ca o echipă, iar banca trebuie să ajute echipa. Puteam face mai multe în play-off. Dacă eram toți foarte concentrați și nu se întâmplau anumite lucruri. Ne-a lipsit victoria de la Focșani să intrăm în play-off de pe locul 5. Am statistica, unii au dat 70%, alții 200%. Dar am intrat în istorie cu Cupa României. Am fost atunci în formă și nu a fost ușor să continuăm tot așa. Dar azi am jucat bine. Am și greșit, dar am jucat cu o echipă mare. Le doresc mult succes celor de la CSM, joacă finala în Portugalia. E foarte important pentru handbalul românesc”, a precizat Milosevic.

untitled design set 970x90 px

Cu remiza dintre Dobrogea Sud și Dunărea Călărași, CSM București și-a asigurat prezența în finala mică. Paulo Pereira a explicat strategia echipei. „Ne-am dorit să ne protejăm anumiți jucători-cheie, deoarece avem meci duminică și vineri avem o deplasare grea. Avem anumiți jucători accidentați, vorbim despre patru jucători care în mod normal prind multe minute. Dar, până la urmă, cred că am făcut bine că ne-am asumat acest risc, știm că Timișoara e o echipă foarte bună, cu jucători buni, cu probleme de lot. Nu suntem foarte încântați, deoarece am jucat foarte slab astăzi. Dar până la urmă am făcut bine că ne-am odihnit jucătorii. Nu suntem mulțumiți că am ratat finala campionatului. Dar știm că echipa din Constanța are cel mai mare buget, Dinamo e tot cam pe acolo și au jucat anul acesta foarte bine în Liga Campionilor, ceea ce spune că nu sunt o echipă oarecare. Noi luptăm pentru România în Cupa Challenge. Vom lupta și cu Turda pentru locul trei. Nu vreau să găsesc justificări, dar am pierdut șapte jucători de-a lungul sezonului. Sperăm să ne rezolvăm problemele până la meciul de la Madeira. Prima dată vom lupta pentru Cupa Challenge, apoi medalia de bronz. Sper să ne alegem cu ceva”, a precizat Pereira.

SCM Poli va juca cu CSM Focșani pentru locul 7. Se va juca pe sistemul cea mai bună echipă din trei meciuri, iar primul joc va fi miercurea viitoare la Timișoara.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/