Adrian Doxan a „rezolvat“ sanitara penală de la Caransebeș! Fără să aibă habar!

Fostul inspector școlar general din Caraș-Severin a avut un rol decisiv în luarea deciziei prin care absolvenții Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” din Caransebeș au fost trimiși să susțină examenul pentru certificarea competențelor la Călan, acasă la inculpata Eleonora Gavrilesc.

Pentru a evita examinarea cursanților de la „Carol Davila” la Reșița, la sanitara de la „Traian Lalescu”, juristul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, Ioan Pălean, omul Eleonorei Gavrilesc, a invocat în mod nereal situația specială. Mai exact, un conflict mai vechi pe care Gavrilesc l-ar fi avut cu Adrian Doxan, inspector școlar general la acea dată. Pe baza acestui aspect, actualul general, Nicolae Grindeanu, a avizat examinarea cursanților de la „Carol Davila” Caransebeș la Călan. Audiat de procurori, Adrian Doxan a precizat că nu a avut niciun conflict cu Eleonora Gavrilesc, persoană cu care s-ar fi întâlnit o singură dată în perioada în care deținea funcția de inspector școlar general. Atunci și-a exprimat numai punctul de vedere cu privire la funcționarea ilegală a școlii din Caransebeș.  Doxan a apreciat că folosirea numelui său în această situație a fost un pretext. Mai mult, le-a explicat anchetatorilor că nu putea fi membru al comisiei de examinare și că, prin aspectele invocate de conducerea școlii „Carol Davila” în acea petiție i s-a produs un prejudiciu de imagine.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cert estă că, dacă Păleanu nu ar fi invocat existența unei „situații speciale”, creată de fapt artificial, arătându-se că „relaționarea negativă” cu un fost inspector școlar „ar influența procesul de evaluare obiectivă a elevilor”, factorii de decizie din cadrul inspectoratului nu ar fi acordat aviz favorabil pentru susținerea examenului la Călan. Gavrilesc și Pălean au astăzi calitatea de inculpați în dosarul de corupție judecat la Tribunalul Caraș-Severin, dosar în care apar și numele unor cadre didactice care ar fi executat ordinele managerului. „La cel mai recent termen de judecată s-au discutat excepțiile pe cameră preliminară invocate de avocații a două dintre inculpate, în sensul că li s-ar fi interzis dreptul la apărare, dar s-a pus în discuție și competența Tribunalului Caraș-Severin de soluționare a cauzei. Eu am pus concluzii de respingere deoarece competent să judece dosarul pe fond este Tribunalul Caraș-Severin”, a explicat avocatul Cosmin Bolosin. Instanța a admis în parte cererile şi excepţiile formulate de inculpatele Monda Elena Nela şi Roman Elena prin apărători și a constatat nulitatea actelor de urmărire penală efectuate faţă de/împotriva acestor inculpate de către procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. Ca atare, a dispus excluderea probelor administrate în cursul urmăririi penale în legătură cu acuzaţiile aduse inculpatelor, cu referire la actele de urmărire penală şi la probele obţinute în 21.10.2015 şi ulterior, până la emiterea rechizitoriului în cauză.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/