Adrian Cican pierde în primă instanță în fața juristei Primăriei Caransebeș

Adrian Cican este bun de plată. Asta dacă rămâne definitivă decizia Judecătoriei Caransebeș prin care pierde procesul intentat de către șefa Serviciului Juridic al Primăriei Caransebeș, Carla Meszaros.

Fostul manager al Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș a adus jigniri juristei în repetate rânduri din cauza părerilor diferite cu privire la aspecte privind gestionarea Spitalului Municipal de Urgență, astfel că femeia l-a acționat în instanță. În primă fază procesuală, Judecătoria a decis că Adrian Cican a adus atingere onoarei și reputației juristei și îl obligă la plata sumei de 2.000 de euro daune morale și scuze publice pe Facebook. Decizia poate fi atacată în 30 de zile.

Victorioasă, Carla Meszaros postează pe pagina sa ironic doar câteva cuvinte în urma câștigării procesului. „În urmă cu câteva luni, eu am hotărât să nu stau doar să mă uit la cei care au încercat să îmi facă rău. Săptămâna aceasta am avut parte de două victorii. Nu e plăcut să ajungi să te lupți pentru a ți se da dreptate de către organele competente, dar, trebuie să recunosc, că azi am avut o zi minunată, o zi în care am gustat din plin victoria”, a spus Carla Meszaros pe pagina sa de Facebook, făcând referire la prima victorie în cazul lui Adrian Cican și a doua victorie în cazului unui cetățean care a jignit-o printr-un comentariu tendențions astfel că a depus plângere la Poliția Municipiului care i-a aplicat amendă cetățeanului.

gif card de energie dacus 1000x100

Adrian Cican ne-a declarat că respectă hotărârea Judecătoriei Caransebeș și va face recurs în zilele următoare.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/