Adrian Cican, despre fostul deputat Laurențiu Tocuț: „Când a avut timp să facă treabă și în Parlament, și în spital?”

Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Adrian Cican, continuă să dezvăluie neregulile, unele dintre ele fiind ilegalități săvârșite de medici de-a lungul anilor. Cican nu se limitează doar la disputa sa cu dr. Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România, ci aproape că îl ia pe fiecare medic în parte, pornind de la documentele pe care le-a găsit la învestirea sa în funcție.

Unul dintre aceștia, despre care managerul spune că nu are ce să-i reproșeze din punct de vedere profesional, este medicul ORL Laurențiu Tocuț, doar că nu poate să treacă cu vederea anumite lucruri descoperite de el. În fapt, ar fi vorba de gărzile la spital pe care Tocuț le făcea pe când era și deputat în Parlamentul României.

Adrian Cican a explicat în ce conjunctură medicul ORL își desfășura activitatea și la București, dar și la Caransebeș: „A fost parlamentar în mandatul 2012-2016. În 2014 a semnat un contract de prestări servicii, de două ore, cu Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. E adevărat, în 2016 acest contract a expirat, pentru că se terminase și mandatul de parlamentar, însă eu vorbesc de perioada respectivă, întrebându-mă când a avut timp să facă treabă și în Parlament, și în spital?”

La întrebarea dacă nu cumva și ministrul Sănătății se află în aceeași situație, Cican opinează că este o diferență între cele două exemple, pentru că ministrul Sănătății, pe legea incompatibilității, nu este tras la răspundere, pentru că este demnitar, ceea ce nu e valabil pentru managerul și șeful de secție.

„Părerea mea, în cazul ministrului este o problemă falsă, deci are dreptul să facă lucrul ăsta. Că nu este moral sau deontologic este cu totul altceva. Dar eu vorbesc din punct de vedere legal. Revin la domnul Tocuț, era în regulă și la dânsul, dar întreb așa: când aveai timp joi, vineri, sâmbătă, duminică să îți prestezi meseria dacă tu erai la Parlament? Bun, vine justificarea: «Domnule, noi de luni până joi inclusiv suntem la Parlamentul României, în rest suntem la cabinete». Bun, dar totuși sunt doi ani de zile în care joi, vineri, sâmbătă, duminică ai făcut serviciul și la Parlament și aici. Cei care cercetează vor spune dacă este corect sau este incorect, dar merg mai departe și spun că, în urma sesizărilor făcute, am fost chemat la Poliția Caransebeș pentru lucrurile astea. Nu același lucru pot spune despre Parchet și procurori.”, a ținut să precizeze Adrian Cican.

Contactat de Express de Banat, doctorul Tocuț ne-a mărturisit: „Nu am ce replică ce să-i dau domnului Cican. A fost totul legal, cu aprobare de la ANI și Parlament. Mai mult de atât, toți banii câștigați i-am donat dotării Unității de Urgență. La vremea respectivă, nu am făcut altceva decât să ajut spitalul care nu avea medic pe specializarea mea.”, ne-a declarat fostul deputat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/