„Administrația locală din Băile Herculane, abces local care trebuie incizat!”

untitled design set 970x90 px

Dragostea față de familie și locurile natale îl fac pe Daniel Trapșa să-și dorescă să revină în Băile Herculane și chiar să vrea o candidatură la funcția de primar la alegerile locale.

Deși rezultatul sondajului inițiat de USR Băile Herculane pentru desemnarea candidatului la alegerile locale va fi dat publicității la sfârșitul lunii februarie, l-am întrebat pe Dan Trapșa ce l-a făcut să accepte funcția de președinte USR în rândul organizației locale și să-și dorească funcția de primar:

Întoarcerea mea în Băile Herculane nu este determinată, ci simțită în sensul în care, legăturile familiale, amintirile copilăriei și dragostea față de locul meu natal, m-au chemat acasă. Cu toate că m-am realizat personal și familial pe alte meleaguri, în Franța, dar asta o socotesc un plus, totuși, am fost mai tot timpul în contact cu dura realitate locală, a acestei minunate stațiuni. Din păcate, acest loc de suflet pentru mine, personal nu a evoluat cu adevărat, cum aș fi așteptat și cum s-ar fi așteptat toată lumea.”, declară Dan Trapșa.

Președintele USR Băile Herculane consideră că administrația publică, actualmente condusă de primarul Cristian Miclău, ar fi putut face mai multe:

Administrația locală nu a fost eficientă, transparentă, nu a fost cu adevărat în sprijinul unei dezvoltări turistice zonale, etc. Sistemul piramidal instaurat, la fel ca-n toată țara, interesele meschine și mărunte, proiectele și lucrările locale executate așa cum toată lumea a constatat, nu sunt decât câteva elemente din cele ce nu funcționează la nivel de oraș. Aceste afirmații le pot dezvolta pentru ultimele 3-4 mandate ale aleșilor noștri locali, o bună parte din dificultățile și problemele locale făcând obiectul multor articole de presă.”, menționează președintele USR Băile Herculane.

Dan Trapșa vine cu bagaj bogat de cunoștințe dobândire în străinătate, spunând că va fi cu adevărat de folos comunității. Mai mult, echipa USR vine cu dorința de schimbare, o echipă tânără deloc de neglijat:

Echipa noastră, chiar dacă aparent infimă și nesemnificativă în cutuma locală, vă asigur că este una profund onestă și cu dorința de schimbare în bine deoarece avem un adevărat abces local care trebuie incizat. Îmi doresc să fie în asentimentul meu și toți oamenii din stațiune, dar și din țară și străinătate proveniți de aici care iubesc Băile Herculane ca și mine și care socotesc stațiunea un bun frumos al tuturor.”, ne-a declarat Dan Trapșa.

Președintele USR Băile Herculane a fost sincer și în ceea ce privește șansa în fața actualului primar Cristian Miclău, spunând că electoralul local este singurul care va decide în mod cumpătat, în funcție de trecut, prezent și de ce își dorește în viitor.

FOTO: imperatortravel.ro

CITEȘTE ȘI:

USR Băile Herculane își conturează candidatul la Primărie

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/