Administrația Fritz vrea liber la biciclete prin centrul Timișoarei. Soluțiile gândite de consilierii USRPLUS

51373899711 ebae8fc564 k

Proiectul de hotărâre prin care consilierii USRPLUS vor să anuleze alte două hotărâri care interzic folosirea oricăror mijloace de locomoție nemotorizată în zona centrală a intrat în dezbatere pe site-ul Primăriei Timișoara. Dacă va fi adoptat de consiliul local, documentul va elimina amenzile suplimentare pentru cei care merg cu bicicleta prin zona Cetate și va muta decizia cu privire la traficul prin centrul orașului la Comisia de Circulație din primărie.

Astfel, aleșii locali USRPLUS propun permiterea tranzitului zonei centrale la o viteză scăzută, de 5 sau 10 km/h, și realizarea unor semnalizări în concordanță.

De asemenea, documentul prevede limitarea accesului în zonele aglomerate cum ar fi Piața Operei și străzile Alba-Iulia, Vasile Alecsandri, Florimund de Mercy, precum și bucata din str. Eugeniu de Savoya delimitată de aceste două străzi din urmă, seara – între orele 18 şi 22, exclusiv în lunile mai-septembrie. În restul timpului, pedalatul cu viteză scăzută ar fi și aici aplicabil.

„Considerăm că spațiul public e al tuturor și ar trebui împărțit cât mai echitabil. Ca atare, pentru că majoritatea piețelor și străzilor din zona centrală o permit, propunem și acomodarea celor ce pedalează în acest spațiu, cu niște limite rezonabile. Noi credem că timișorenii pot arată considerație și respect unul față de celălalt, astfel încât să ne bucurăm cu toții de spațiul public, așa cum trebuie să fie într-un oraș european civilizat al secolului XXI.”, au transmis consilierii locali.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/