Investiții de peste 23 de milioane de lei în comuna Cornereva

cornereva centru

Administrația locală are în derulare două proiecte prin care vor fi reabilitate și modernizate mai multe drumuri comunale.

Unul dintre ele vizează asfaltarea a nu mai puțin de 19 kilometri, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar valoarea investiției, care trebuie finalizată până la sfârșitul anului viitor, se ridică la suma de 23 de milioane de lei. „Pe acest proiect avem mai multe tronsoane de drum, în toată comuna, care însumează 19 kilometri. Proiectul este destul de avansat, constructorul fiind în prezent la faza de asfaltare. Termenul de finalizare a lucrării este 2022.”, explică Nicolae Novăcescu, primarul comunei Cornereva.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Și cel de-al doilea proiect, prin care vor fi asfaltați alți șase kilometri în comuna Cornereva, se prezintă bine la această oră. Potrivit primarului, constructorului i-au mai rămas de executat câteva ziduri de sprijin, după care se va trece la turnarea primului strat de asfalt. Valoarea lucrării se ridică la 900.000 de euro, iar fondurile vin de la Uniunea Europeană, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/