HC Adrian Petrea a învins în această seară, pe teren propriu, în derby-ul Diviziei A de handbal masculin, principala contracandidată la promovare, CSM Oradea, scor 36-32 (19-18).
Cristi Pătru, finanţatorul celui mai frumos proiect privat din sportul cărăşean, nu s-a temut degeaba de confruntarea cu echipa de pe locul secund. După o serie de victorii lipsite de emoţii, roş-albii au fost nevoiţi să se întrebuinţeze serios de data aceasta pentru a-şi adjudeca victoria. Învinsă în primul meci al sezonului, la Craiova, CSM Oradea era condamnată să scoată un rezultat pozitiv în Polivalenta reşiţeană pentru a mai spera la primul loc, iar asta a dus la un meci echilibrat, mult mai apreciat de spectatorii ce au venit în număr mare decât victoriile zdrobitoare din alte întâlniri.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649626730541″]
S-au aflat astăzi faţă în faţă două echipe oarecum diferite, cea a Reşiţei, foarte experimentată şi cu jucători cu nume în handbalul masculin românesc şi nu numai, şi cea din Oradea, formată din mulţi tineri promiţători, care au practicat un handbal modern, în viteză, cu o excelentă circulaţie a mingii. Prima parte a fost foarte echilibrată. Reşiţenii au ratat trei aruncări de la şapte metri, semn că presiunea rezultatului a apăsat pe umerii lor, şi la pauză au intrat cu avantaj minim, 19-18.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649626718851″]
În repriza secundă, mai exact la mijlocul ei, Oradea a reuşit egalarea şi chiar a intrat în avantaj. Rohozneanu, creierul formaţiei noastre, care a făcut cândva diferenţa în meciuri de cupe europene, a rezolvat însă pe cont propriu câteva acţiuni de atac în momente cheie şi ultimele minute au mai contat doar pentru stabilirea scorului final. HC Adrian Petrea a câştigat la o diferenţă de patru goluri şi îşi poate face deja planuri pentru Liga Naţională, returul competiţiei nemaiputând schimba nimic în condiţii normale.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649225208900″]