Pentru cei obișnuiți cu mișcarea, cu socializarea și cu desfășurarea unei activități la locul de muncă, statul mai mult timp acasă este un supliciu. Într-un fel, devii prizonierul propriei neputințe, victimă colaterală a unui fapt sau a unei întâmplări care te consemnează la domiciliu, așa cum este această stare de urgență care are la bază epidemia de COVID-19.
Trăiești un adevărat calvar, închis între patru pereți, cu un laptop în față și un televizor la care în afară de coronavirus nu se discută de nimic altceva. Nici nu e de mirare că îți vine câteodată să te sui pe pereți. Dar nu ai ce face, trebuie să te supui recomandărilor Ordonanței Militare. Cu atât mai mult în cazul nostru, al ziariștilor, acuzați de atâtea ori, pe nedrept, de distorsionarea adevărului. Pentru cei care nu știu, în astfel de situații lucrăm cu „adevărul” autorităților. Cel care vine pe canale oficiale, comunicate de presă, în mod special, care poartă antetul unei instituții și semnătura unui șef. Nu cred că există vreun ziarist responsabil să se abată de la acest principiu deontologic al meseriei pe care o practică. Niciunul dintre ziariști nu are interesul să lanseze informații false ori să creeze panică în rândul populației. Nu cred că există vreun coleg care să facă așa ceva. Doar în capul unora care conduc țara în acest moment funcționează astfel de scenarii.
În data de 21 martie, oficialii de la centru au dat ordin prefecților să nu mai transmită presei informații referitoare da numărul de teste COVID-19 efectuate, la numărul persoanelor depistate pozitiv în urma efectuării testelor și la starea de sănătate a pacienților depistați pozitiv cu COVID-19. Motivul: protejarea identității persoanei infectate. O abureală, în condițiile în care nici până atunci nu se dăduse publicității numele persoanei respective. E clar că altele sunt motivele și, la urma urmei, îi înțeleg, populația nu trebuie să se panicheze, ci să aibă încredere doar în comunicatele ce vin direct de la autorități, prin intermediul presei.
Nu pot fi însă de acord cu politica curvească de a arunca tot răul în cârca acestui virus păcătos. Trebuia spus clar că victimele de până acum suferiseră și de alte boli grave: cancer, diabet, obezitate, inimă, unele ajunse în fază terminală. Cel puțin jumătate dintre acești bolnavi ar fi murit în scurt timp, chiar dacă nu ar fi existat acest virus. Înțeleg că astfel de persoane, în special bătrâni, sunt cele mai expuse, dar nu accept că moartea lor a fost cauzată doar de infectarea cu coronavirus. Dacă se va inocula ideea că noul coronavirus este vinovat de decesele de până acum, dar și de cele ce vor urma, atunci panica se poate transforma ușor în isterie.
Oare cine are interesul să inducă în mentalul colectiv o astfel de confuzie? În niciun caz presa, de asta să fiți convinși!