Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, un vis mai aproape de realitate. „Așteptăm cu nerăbdare un răspuns”

maia sandu1
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Maia Sandu a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, un moment istoric și un pas important pentru dezvoltarea țării, sunt de părere tinerii basarabeni. Unul dintre ei, Vlad Mereneanu, student la Timișoara, vorbește despre însemnătatea acestui demers.

Dorința există de multă vreme, dar așteptarea se va prelungi chiar și în cazul unui răspuns favorabil, deoarece aderarea la UE este în sine un proces de durată. De exemplu, în cazul țărilor care au statut oficial de candidate, cum sunt Albania sau Turcia, negocierile durează deja de câțiva ani.

„De când Maia Sandu și-a început activitatea, înainte de deveni președinte, când era ministrul Educației, foarte mulți speram să facem acest pas. Totuși, nu am dorit ca lucrurile să se întâmple în aceste circumstanțe. Dar ne bucurăm și așteptăm cu nerăbdare cu răspuns. Pentru noi va însemna totuși câțiva ani de așteptare deoarece procesul de integrare mereu a fost un proces de durată. Chiar și pentru țările care îndeplineau toate condițiile necesare aderării. Noi, neavând toate condițiile de aderare ca și Ucraina, ca și Georgia, ne dăm seama că va dura un pic. Rămânem cu speranța că totul va fi în regulă și nu că se vor închide ochii, ci că se vor aplica niște strategii pentru ameliorarea unor probleme care nu ne permiteau acum să aderăm la UE”, a explicat Vlad Mereneanu, un tânăr basarabean, student la Universitatea Politehnica din Timișoara.

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană facilitează accesul basarabenilor în România și, mai mult decât atât, fluxurile comerciale ar fi mai ușoare și ar deveni mai atractivă pentru investiții și turism.

STPT job 1000x200

„Pentru noi asta ar însemna mai multe posibilități. Pentru că erau multe probleme cu hotarul dintre noi și România din cauza timpului pierdut. Noi pășeam în aceeași țară, în același neam, dar trebuia să respectăm toate procedurile formale. Ca să mergi să lucrezi în România este nevoie de permis de ședere, fie să dobândești cetățenia, viză, sunt procese birocratice care durează. Legat de dezvoltarea Republicii Moldova este necesară în primul rând intervenția la nivelul infrastructurii interne, ceea ce ține de drumuri. Aici eu văd o perspectivă mare și pentru România. Odată ce noi vom intra cândva, va fi dată undă verde pentru construirea autostrăzilor. Nu va fi o obligație, dar va fi o formalitate care cumva trebuie îndeplinită. Vor fi date fonduri aparte și se va construi un spațiu mare și de perspectivă pentru toate aspectele, de la transportul simplu la comerț. Și aici vă un câștig foarte mare”, a mai spus Vlad Mereneanu.

Maia Sandu a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova joi, 3 martie, imediat după ce Georgia a depus cererea. O decizie similară a fost luată și în Ucraina în contextul conflictului comandat de Vladimir Putin.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/