Urologul reşiţean care a accidentat mortal o fetiţă de şapte ani în centrul oraşului Oţelu Roşu e nemulţumit de măsurile preventive dispuse în sarcina sa, deoarece planurile de final de an i-au fost date peste cap.
Gheorghe Beg a scăpat doar cu control judiciar după ce omorât o fetiţă şi a fugit de la locul faptei, aşa cum au precizat poliţiştii rutieri, deşi în astfel de situaţii s-a mers în instanţă de cele mai multe ori cu propuneri de arestare preventivă. Cu toate acestea, doctorul reşiţean e total nemulţumit. Cu două zile înainte de Ajunul Crăciunului, acesta a apărut în faţa magistratului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Caraş-Severin solicitând înlocuirea obligaţiilor controlului judiciar. Mai exact, Gheorghe Beg a cerut să i se dea voie să petreacă trecerea dintre ani în Elveţia, unde ar trebui să urmeze un tratament. Acest tratament ar fi fost stabilit încă din luna octombrie, înainte de a provoca tragedia de la Oţelu Roşu.
Tribunalul Caraş-Severin i-a respins cererea ca fiind inadmisibilă, astfel că, prin avocaţii săi, Gheorghe Beg s-a prezentat cu aceeaşi solicitare în faţa procurorului. Solicitările i-au fost respinse, astfel că Gheorghe Beg nu va prinde Revelionul în Elveţia şi va trebui să amâne tratamentul pe care şi l-a propus de atâta vreme.
Domni Dani, dar altceva stiri mai importante nu ai de postat? Sau atunci cand te plictisesti iti faci o la”ta?