Într-un interviu acordat Express de Banat, președintele Societății Timișoara vorbește despre contextul în care se desfășoară alegerile prezidențiale duminică, dar și despre resursele care ar...
Cea mai mare instituție de cultură din Caraș-Severin vrea să aducă pe scenă cei peste 300 de copii de la fosta școală populară de arte....
Două persoane au fost sancționate, sâmbătă, de polițiștii din Timiș pentru că au continuat să facă campanie electorală, deși aceasta s-a încheiat la miezul nopții....
În prima conferință de presă a primarului Călin Dobra, de la începutul lunii noiembrie, edilul șef a transmis că din 2015 există două contracte de...
Angajatorii din Spațiul Economic European pun la dispoziția cărășenilor, prin intermediul rețelei EURES România, puțin peste 200 de locuri de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea...
Aproximativ două mii de timișoreni sunt în continuare fără electricitate din cauza vântului care a bătut cu putere în ultimele zile. Potrivit reprezentanților CJ Timiș,...
Administrația locală din Doclin pregătește și anul acesta cadouri de Crăciun pentru cei aproximativ 100 de elevi și preșcolari din comună. Sărbătorile de iarnă sunt...
Încă de ieri, tronsoanele Prislop – Semenic și Telescaun Muntele Mic au fost închise. Vor fi redeschise, spun autoritățile, abia după îmbunătățirea vremii. Se circulă...
Un bărbat a decedat, vineri seara, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de trenul București – Timișoara. Medicii și pompierii nu...
În prezența ministrului Dezvoltării, Adrian Veștea, primarul Ion Iacob Damian a semnat contractul de finanțare pentru o investiție de 1,3 milioane de lei. O pistă...
Realizarea autostrăzii Timișoara – Moravița durează tot mai mult. Licitațiile se prelungesc rând pe rând. Procedura pentru lotul II se amână cu 2 săptămâni. După...
Uniunea Sârbilor din România, constituită în 1992 în Timișoara, este asociație de interes național. Noul statut a fost aprobat de Guvern. Principalele obiective ale Uniunii...
Conferința internațională „1989, anul revoluțiilor europene în memoria colectivă” aduce vineri și sâmbătă, la Timișoara, specialiști din opt țări foste comuniste care dezbat teme precum...
Într-un interviu exclusiv acordat Express de Banat, Daniel Șandru, președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), vorbește despre provocarea politică...
Primăria Timișoara anunță că utilajele de deszăpezire sunt pregătite să intervină pe străzile orașului. La Timișoara a nins pentru prima dată în acest sezon rece,...
Rafalele puternice de vânt au lăsat fără energie electrică mii de gospodării din mai multe localități din județ. Zi plină de intervenții pentru pompierii militari...
Pompierii de la ISU Timiș au avut, vineri, 45 de interveții în contextul codului portocaliu de vreme rea. Ziua a început cu vânt puternic, au...
Cinci copii de la grădinița ce aparține de Liceul Silvic din Timișoara au fost transportați la spital, după ce li s-a făcut rău. Alertă la...
Un conflict s-a iscat între 4 elevi de la o școală din Lugoj. Pe fir au intrat și polițiștii care, în urma anchetei, au amendat...
DRDP Timișoara a trimis Agenției Naționale pentru Achiziții Publice documentele pentru validarea licitației pentru SF-ul de lărgire a Centurii Timișoara Nord. Autoritățile doresc ca varianta...
Ediția a treia a concursului de alergare montană Alpine Reșița-Semenic Challenge reunește la start 34 de participanți. Încă se fac înscrieri. În total 24 de...
Președintele CJ Timiș dă asigurări că lucrurile vor reintra în normal în cel mai scurt timp. Potrivit reprezentanților CJT, aproape 12.000 de timișeni au rămas...
Vântul puternic care a lovit vestul țării, în această dimineață, a afectat şi câteva cartiere de blocuri şi străzi din Lugoj. Echipele de intervenţie au...
Un zbor de la București a fost redirecționat spre Cluj-Napoca. Nu a putut ateriza pe Aeroportul Timișoara din cauza vântului. Probleme sunt și pe Centura...
Va fi nevoie de câteva zile pentru a repara firul de contact, spun reprezentanții Primăriei Reșița, care și-au trimis încă de la primele ore ale...
Se muncește intens la modenizarea loturilor de cale ferată Timișoara Est – Ronaț Triaj și Lugoj – Timișoara Est. Pe primul tronson avansul este de...
Vântul a doborât câțiva copaci în Timișoara, Dumbrăvița și Lugoj. Este cod portocaliu în tot județul Timiș, iar oamenii au început să sune la ISU...
După apă și canalizare, vine și gazul în comuna Constantin Daicoviciu. Primarul Daniel Boambeș a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru investiția de aproape...
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat că va acorda audiențe periodic, iar ușile sale vor fi deschise tuturor cetățenilor. Lugojenii care doresc să intre...
A apărut o cotestație la licitația pentru proiectarea și execuția Institutului Oncologic Regional Timișoara. Totuși, evaluarea ofertelor continuă până în decembrie. O firmă din Cluj-Napoca,...
Rafalele de vânt puternic au smuls acoperișul mai multor blocuri din Reșița și copaci din pământ, provocând daune serioase! UPDATE, ora 07:40 🔴 COD ROȘU...
În lume, sunt doar cinci statui în mărime naturală înfățișând-o pe împărăteasa Sissi. Una se află la Caransebeș și este în curs de reasamblare. Vizitatorii...