Chiar dacă astăzi partidul din care provine nu mai face parte din arcul decizional, fostul deputat al Pro România, Ion Spânu, a ținut să radiografieze atent guvernarea de Dreapta. Astfel, politicianul scoate în evidență nenumărate derapaje și sincope, elemente care afectează o bună parte a populației existând riscul ca aceste nemulțumiri să-i determine pe oameni să iasă în stradă.
Un prim exemplu elocvent adus în discuție este acela referitor la modul defectuos și haotic în care este gestionată campania de imunizare anti-COVID:
„A fost un an de guvernare liberală. S-a văzut ce au făcut. Au încercat să forțeze alegerile anticipate, dar nu s-a putut. A venit pandemia, pe care au gestionat-o foarte prost, iar actuala echipă de la Palatul Victoria continuă să gestioneze situația pandemică la fel de prost. Vedeți și dumneavoastră ce înseamnă mult-lăudata vaccinare a populației. De câteva zile încerc să mă vaccinez și nu am unde pentru că luna februarie, pe platformă, e blocată. Reșița nici măcar nu a început vaccinarea… Cred că centrele de la Oravița și Caransebeș s-au blocat și mai sunt câteva locuri la Moldova Nouă. Platforma nu poate fi accesată decât în luna martie. Explicația este foarte simplă: nu au doze de vaccin, nicidecum faptul că nu ar fi suficiente locuri. Ca atare, stăm și așteptăm. Oamenii poate s-ar imuniza, dar situația nu o permite”.
O altă problemă care are un impact negativ asupra comunităților se referă la faptul că nici până în momentul de faţă nu a fost prezentată strategia bugetară pe anul în curs:
„Actuala guvernare nu și-a început încă activitatea. În continuare se bat pe ciolan și funcții. Nu se știe câți prefecți are USR-ul, PNL-ul sau UDMR-ul. Bugetul nu este încă definitivat. S-a discutat despre finalizarea acestuia în luna februarie. Poate îl finalizează prin asumarea răspunderii, așa cum au făcut-o și rândul trecut. Nu-l mai trec prin Parlament și îi dau drumul. Este posibil și acest lucru întrucât legislația le permite. Dar vedeți ce se întâmplă cu pensiile, cu alocațiile de stat pentru copii etc”, a mai subliniat reprezentantul partidului condus de Victor Ponta în Caraș-Severin.
Nu este o noutate faptul că România a luat mereu decizii întârziate în contextul pandemic comparativ cu alte țări europene, stângăcii care se perpetuează chiar și astăzi:
„Noi, tot timpul, am făcut exact invers decât alte țări. Poate că este bine, poate nu. Trebuia făcută o relaxare pentru a reporni sectoarele vitregite de pandemie, de exemplu, segmentul HoReCa. Trebuia să li se dea o bulă de oxigen. Le-au fost promise ajutoare, nu le-au primit, dar încă le așteaptă. Școlile stau în continuare închise. Această școală online este o pseudo școală și sperăm să nu asistăm la o generație pierdută. Am spus-o și anul trecut: 2021 va fi un an foarte greu. Probabil că vor începe și mișcările în stradă. Vedeți că se agită și sindicatele, și pensionarii pentru că au fost făcute promisiuni care nu s-au respectat. Din nefericire, majoritatea populației va fi cea care va trage ponoasele”, a mai precizat Ion Spânu.