Acțiuni de prevenire în școlile din județ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au în vizor zilele acestea elevii din școlile județene. Discuțiile purtate între elevi și oamenii legii urmăresc să prevină infracțiunile, furturile și accidentele din cadrul și din zona școlilor.

Astăzi și mâine polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cei de la Ordine Publică, dar și reprezentanții Poliției Rutiere se află în unitățile de învățământ din județ, față în față cu elevi de toate vârstele.

Sute de elevi de liceu și de generală asistă la lecţiile susţinute de poliţişti. Ofiţerii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii le-au prezentat elevilor clipuri cu regulile de circulaţie, consecinţele grave ale accidentelor rutiere în care elevii sunt victime, precum şi cazuri de violenţă în şcoală. De asemenea, Prevenirea infracţiunilor cu violenţă din unităţile de învăţământ şi a furturilor săvârşite s-au numărat printre subiectele aduse în discuţie de către poliţişti”, explică Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt IPJ CS.

Parte din prevenirea elevilor cu privire la posibilele infracțiuni este și discuția pe tema consecințelor legale în cazul în care aceștia se gândesc să săvârșească infracțiuni.

Toate aceste sfaturi oferă copiilor lecţii de viaţă, foarte utile pentru siguranţa acestora, cărora le-a fost explicat că un telefon mobil sau alte bunuri lăsate la întâmplare, bani ori bijuterii purtate la vedere reprezintă o tentaţie pentru hoţi”, a mai adăugat Ancuța Cărbunaru.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/