Practici terifiante ale unui tânăr de 25 de ani din comuna Ramna. În ultima lună, bărbatul a ucis două cabaline, modalitățile folosite ridicând mari semne de întrebare asupra sănătății mintale ale acestuia. În prezent, el a fost reținut de polițiștii cărășeni pentru uciderea animalelor cu intenție, fără drept, și furt calificat.
Utima acțiune de-a dreptul diabolică a tânărului a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iulie când acesta ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea unui imobil, aparținând unui bărbat de 67 de ani, din Ramna, apoi în grajd, de unde ar fi sustras o cabalină.
„Bărbatul ar fi transportat cabalina în grădina unei locuințe dezafectate din comună, ar fi legat-o de picior de un stâlp al unui gard, apoi ar fi lovit-o cu toporul în burtă și ar fi introdus un par din lemn în vaginul animalului, provocându-i decesul”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Caraș-Severin.
De asemenea, din cercetări, s-a stabilit că în data de 23 iunie, bărbatul de 25 de ani ar mai fi ucis în mod asemănător o cabalină aparținând unui alt bărbat din comună.
În ambele cazuri, a fost efectuată necropsia cabalinelor, de către medicii veterinari, în vederea stabilirii cauzelor morții acestora.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-au produs evenimentele.
Sursa foto principal: stirileprotv.ro.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Sportiva legitimată la CS Oțelu Roșu a câștigat, pentru al doilea an la rând, titlul de campioană balcanică la volei pe plajă U22! Componentă de bază a lotului național...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Daria Alexandrescu |
12 August 2026
Ariana Popescu |
12 August 2026
Zilele Orașului Moldova Nouă aduc patru zile de sărbătoare și spectacol pe Faleza Dunării
Roxana Bălan |
12 August 2026
Samuel Miclău: „Țara nu mai are nevoie de spectacol, ci de profesioniști”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

