Viaţa animalelor fără stăpân din municipiul Reşiţa s-ar putea schimba într-un fel, în acest sfârşit de săptămână. Asta, doar dacă iubitorii de animale se oferă să adopte sau să doneze câte ceva pentru câinii abandonaţi.
Pentru a schimba viaţa câinilor fără stăpân, aflaţi în padocul de pe drumul Lupacului, Primăria Reşiţa şi Asociaţia pentru Protecţia Animalelor din Elveţia “Wings of Care” organizează sâmbătă, 20 iulie 2013, o acţiune caritabilă, în Parcul Tricolorului din municipiu. Iubitorii de animale sunt aşteptaţi în cartierul Lunca Bârzavei, începând cu ora 10:00, să adopte un câine sau să doneze hrană pentru aceştia. De asemenea, doritorii pot ajuta cumpărând o lesă, o zgardă sau o jucărie pentru necuvântătoare.
„Toţi banii obţinuţi din vânzarea acestor obiecte vor fi folosiţi pentru câinii fără stăpân care se află, în prezent, la adăpostul municipalităţii de pe drumul Lupacului”, explică Sorin Mezin, reprezentant al asociaţiei elveţiene.
Padocul, în reabilitare
Administraţia locală a hotărât să amenajeze adăposturile câinilor din padocul situat pe Strada Lupacului, din Reşiţa. Astfel, reprezentanţii serviciului public pentru întreţinerea patrimoniului vor începe, săptămâna aceasta, lucrările de extindere şi modernizare a adăposturilor pentru câini.
,,Lucrările sunt necesare, având în vedere numărul mare de câini comunitari existenţi la padoc, şi prevăd amenajarea de noi adăposturi şi împrejmuirea acestora. La acestea se adaugă şi acţiunile curente de întreţinere a padocului”, se menţionează într-un comunicat de presă.