Actele caritabile îmbunătăţesc actul medical

untitled design set 970x90 px

Pentru ca medicii să-i poată ajuta pe cei aflați în impas, dar mai ales pentru a salva vieți, de cele mai multe ori profesionalismul acestora nu e suficient. El reprezintă doar o condiție necesară care, împreună cu aparatura medicală specifică, pot face față anumitor situații limită.

Anul trecut unitatea medicală de la malul Dunării a înființat un ONG: Asociația pentru Spitalul Orășenesc Moldova Nouă, al cărui președinte este medicul pediatru Lucica Stoica, aceasta fiind modalitatea cea mai la îndemână pentru combaterea fenomenului șpagă în spitale. Astfel, în loc să se îngrămădească să le bage bani în buzunare medicilor, pacienții pot înlocui proastele obiceiuri ale așa-ziselor atenții către medici cu aceste donații care nu doar ajută la îmbunătățirea condițiilor spitalicești, ci şi înlătură punerea unei etichete necorespunzătoare personalului care își face treaba, indiferent de situație.

La mai bine de câteva luni bune de la constituirea ONG-ului, inițiativa medicilor și a conducerii spitalului a început să dea roade. Spre exemplu, în urma concertului simfonic din luna decembrie a anului trecut, găzduit de Casa de Cultură Moldova Nouă, spectatorii prezenți la eveniment au avut ocazia nu doar să se bucure de un moment muzical de excepție, ci să şi susțină asociația unității spitalicești prin donații, contribuind astfel la îmbunătățirea și dezvoltarea activității în cadrul instituției medicale.

publicitate ziar expresb 1000x100

Despre câți bani s-au strâns în urma acțiunii caritabile și care va fi direcția sumei colectate, Claudia Andraș, purtător de cuvânt al spitalului din urbea de la Dunăre, a dezvăluit pentru expressdebanat.ro: În urma concertului caritabil din luna decembrie, pentru ONG-ul spitalului, a fost colectată suma de 2.478 lei. Investițiile prioritare pentru care se colectează fonduri se referă la o masă de operații pentru Blocul Operator care costă 40.000 de lei la care se mai adaugă încă 20.000 de lei pentru accesorii ale mesei, asta pentru ca aceasta să poată fi folosită în diferite intervenții chirurgicale pentru specialitățile: Chirurgie Generală, Obstetrică- Ginecologie, Ortopedie-Traumatologie. Totodată, se urmărește achiziționarea unui vizualizator de vene, în valoare de 20.000 de lei, pentru secția de pediatrie.

De asemenea, pentru toți cei care vor să contribuie la bunul mers al lucrurilor în cadrul spitalului, fără să aibă nevoie de o ocazie specială în acest sens, medicul pediatru Lucica Stoica, președintele ONG-ului, a detaliat care sunt modalitățile prin care se pot face aceste donații: „Pe site-ul Spitalului Orășenesc Moldova Nouă am pus formularul de donat cu Nr. 230, prin care se pot redirecționa cei 2% din impozit, pe care, oricum, îi dăm, dar hai să-i dăm direcționați spre spital. În privința persoanelor fizice, acestora li se va elibera o chitanță cu suma pe care doresc să o doneze. Mai există posibilitatea ca firmele care înregistrează un profit mai mare să poată dona acel profit. Cred că este undeva la 12%, dacă nu mă-nșel”.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/