Pentru stadionul lego din Timișoara s-a obținut un document important. Este vorba de avizul de mediu care a fost semnat pentru acest proiect.
Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei, anunță că s-a obținut un document important pentru stadionul lego. Și anume, în această săptămână a fost semnat avizul de mediu.
„Avizul de mediu pentru stadionul lego al Timișoarei a fost semnat! Fizic, avem și ultimul document sau piesă „puzzle” pentru stadionul de tip „lego”: avizul de la Agenția pentru Mediu. Săptămâna viitoare voi avea ultimele discuții pentru stabilirea unor mici detalii cu antreprenorul, arhitectul-șef și echipa de proiect, apoi urmează așa: autorizația de construcție și trecerea la munca din teren. Mult a fost, puțin a rămas! După aproape 70 ani, Timişoara construiește un stadion care va fi dedicat sportului, dar și tineretului, unde vor avea loc concerte”, a declarat Cosmin Tabără.
Construcția stadionului lego este finanțată din bugetul local. Arena va avea 10.101 locuri, la care se adaugă locurile pentru presă.
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Dominic Fritz în dosarul în care este acuzat de conflict de interese. Decizia este...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Raluca Pantea |
02 April 2026
Șefă din Primăria Timișoara, în vizorul ANI după ce și-a aprobat singură transferul în funcție
Diana Apetrei |
02 April 2026
Curățenia de Paște începe responsabil: Reciclează electrocasnicele vechi și poți câștiga premii!
Ioana Toma |
02 April 2026
Tentativă de mită la Stamora Moravița. Surpriză în pașaportul unui șofer sârb
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

