ACS Poli respiră greu, dar respiră. Egal smuls în inferioritate numerică la Târgu Jiu, după un start bun al Pandurilor

ACS Poli a terminat la scorul de 1-1 meciul jucat pe terenul Pandurilor, un joc pe care alb-violeții au fost aproape să-l piardă. Gorjenii au deschis scorul rapid, grație lui Blejdea, și păreau să bifeze un succes pe propriul teren sintetic, mai ales că în minutul 73 Vadim Calugher a fost eliminat. În minutul 77 însă, Igor Țîgîrlaș a marcat golul egalizator. 

Meciul a început cum nu se putea mai bine pentru Pandurii, cu gol marcat din minutul 6, după ce Tudoran a centrat bine de pe dreapta, iar Blejdea a marcat din 7 metri, cu latul. Bădăuță l-a pus la încercare pe Costache, dar portarul oltean a reținut balonul. În minutul 22, șutul lui Manolache, puternic, l-a lovit în figură pe Raiciu, fază la care timișorenii au cerut penalti, pentru un presupus henț, dar, firește, nu s-a acordat nimic. Bădăuță a fost în continuare neinspirat, iar din minutul 34, Răchită l-a scos pe Bilia și l-a trimis pe Țîgîrlaș în teren. Până la pauză, Uyi a trimis cu capul din 6 metri puțin pe lângă poarta gazdelor, iar la poarta timișorenilor, Blejdea a avut un șut spectaculos, puțin peste buturi.

Repriza a doua a fost una destul de anostă, până în minutul 73, când meciul s-a trezit din nou la viață. Atunci, Calugher a primit al doilea galben în opt minute, după ce l-a faultat pe Vodă, iar ACS Poli a rămas în inferioritate numerică. Peste patru minute însă, a venit egalarea, după o lovitură liberă bătută de Țîgîrlaș. Golda a deviat cu capul și mingea a ajuns din nou în zona centrală, iar același Țîrîrlaș a marcat cu un șut care prima dată a mers în bara laterală. Gorjenii au mai pus pericol printr-un șut al lui Dodoi, iar în prelungiri, Poli putea da lovitura prin Buzan, dar Costache a respins în corner. Și astfel ambele echipe au fost nevoite să se mulțumească cu un punct.

Pandurii: Al. Costache – Brînzan, Oiţă, Rob. Bratu, Al. Vasilescu – Raiciu (N. Cotolan 85′), Trancă, Vodă – Tudoran, P. Popescu (Dodoi 62′), Blejdea (Du-Ho Kim 90′)

ACS Poli: D. Moldovan – Bilia (Țîgîrlaș 34′), Paramatti, Uyi, Vl. Olteanu – Calugher, D. Munteanu (D. Golda 60′), Ant. Manolache – Buzan, Bădăuţă, Sidorenco (Chemin 83′)

Urmează o etapă intermediară, ACS Poli va juca miercuri de la ora 15 pe Electrica, cu Metaloglobus București.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/