ACS Poli? Mai jos nu putea să cadă! Echipa ce deține palmaresul polist a avut un an negru

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Cu siguranță, cei de la ACS Poli i-au făcut bucuroşi cu mâna anului 2018, unul de care nimeni din club nu îşi va aminti vreodată cu plăcere. În zorii anului precedent, echipa nu stătea deloc rău, pe locul 9 în prima ligă. Acum, alb-violeții sunt pe locul 20, ultimul în liga secundă, și au intrat în insolvență. Dinspre birourile șefilor ”transpiră” optimism, poate ușor de neînțeles având în vedere decăderea din ultima perioadă a echipei ce deține palmaresul istoric al lui Poli.

Minunea salvării de la retrogradare din 2017 nu a mai putut fi repetată. În vacanța de sărbători, ACS Poli a intrat pe locul 9 după o toamnă destul de bună. În 2018, s-au mai jucat patru etape din sezonul regulat, în care Poli a făcut doar un egal, cu CSU Craiova. După prima etapă, antrenorul Ionuț Popa a părăsit echipa. Transferurile făcute au fost destul de discutabile, și aici ne referim la cele făcute și de Popa, dar și de Leo Grozavu, adus în februarie la cârma echipei. Tehnicianul moldovean nu a avut un parcurs foarte lăudabil și, cum lucrurile deveneau tot mai complicate în play-out, s-a ajuns la firească separare.

Retrogradare și o vară cu decizii în ceață

Clubul avea oricum și probleme dincolo de zona pur sportivă. Restanțele salariale se cumulau, iar jucătorii erau tot mai nemulțumiți. Grozavu pierduse și el vestiarul, iar în acest context, cei câțiva antrenori ofertați au refuzat să vină la Timișoara. Clubul l-a pus antrenor pe managerul sportiv Adrian Neaga, care, în contextul dat, nu a putut face ”mare brânză”. Inevitabil, echipa a retrogradat. La club a venit ca antrenor Ionel Ganea, s-a făcut un cantonament la Poiana Brașov, dar și o campanie de transferuri haotică, pe fondul plecării multor jucători. Pe unele posturi, nu era niciun jucător „de meserie“, iar pe altele, erau patru sau cinci.

Toamnă săracă la club

untitled design set 970x90 px

De altfel, finalul verii a adus și inevitabila intrare în insolvență. Antrenorul Ionel Ganea nu a rămas prea mult la echipă. Petre Vlătănescu a fost interimar o rundă, iar apoi a venit Ștefan Nanu, care a făcut doar un punct. O altă schimbare importantă a fost legată de faptul că echipa a părăsit Stadionul ”Dan Păltinișanu”, pentru care se percepea chirie mare. Alb-violeții s-au mutat pe Eelctrica și au terminat anul cu Călin Cojocaru ca antrenor. După succesul cu Ripensia din runda a treia, a fost nevoie să vină prima etapă a  returului pentru o altă victorie, cu Farul. În aceste condiții, ACS Poli iernează pe ultimul loc, 20, cu 10 puncte.

Nu în ultimul rând, ACS Poli a pierdut mult și la capitolul imagine. Antrenorii s-au schimbat pe bandă rulantă, iar clubul și-a acuzat propriii jucători de implicare la pariuri. După ce a adus 5 puncte, până la urmă s-a renunțat la Călin Cojocaru. Conducerea l-a adus pe Valeriu Răchită și vorbește de perspective financiare interesante. Echipa va merge în cantonament în Antalya, locație la care s-a renunțat acum doi ani, deoarece așa a crezut primarul Nicolae Robu că e mai bine. Returul ridică multe semne de întrebare, iar diriguitorii stau cu un ochi și pe Sportul Snagov, care nu ar fi exclus să vină la vară la Timișoara!

Sursă foto: Cronica violetă

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/