ACS Poli a făcut primul transfer de când a venit noul antrenor. Vivi Răchită și-a adus și un antrenor secund

După transferul lui Dănuț Bilia, cei de la ACS Poli au bifat și mutarea unui jucător U21. Dănuț Munteanu este practic primul jucător venit după sosirea antrenorului Vivi Răchită. De asemenea, Daniel Dumitrache va completa staff-ul noului antrenor.

Ieșean la origine, Dănuț Munteanu e la ultimul sezon de eligibilitate U21. Fotbalistul este mijlocaș central, dar poate evolua și ca fundaș central, la nevoie. În cariera sa, Munteanu a mai trecut pe la Știința Miroslava, Baia Mare, Sportul Snagov, pentru care a jucat sezonul trecut. La începutul acestui sezon, a mers la Aerostar Bacău, dar a plecat de acolo, aparent, în urma unui conflict cu antrenorul de atunci al moldovenilor, Cristi Popovici. Fotbalistul a semnat cu Poli până în vara lui 2020.

Staff-ul lui Vivi Răchită a fost completat cu secundul Daniel Dumitrache. Ajuns acum la 51 de ani, tehnicianul a jucat la Petrolul și Astra, formații la care ulterior a și fost secund. În ultimii ani, a colaborat strâns cu Răchită și are licența A de antrenor. De asemenea, a fost principal la CSM Plopeni. Din staff mai fac parte antrenorul cu portarii Călin Frunză şi preparatorul fizic Victor Leahu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/