ACS Poli a decolat spre Antalya cu un lot foarte subțire. Ripensia e deja acolo și a bifat a doua victorie în amicale

Stiri si publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Două dintre cele trei echipe timișorene de liga secundă au decis să facă cantonamentele de iarnă în Antalya. ACS Poli a plecat într-o formulă foarte restrânsă spre Antalya vineri dimineața, cu o singură noutate, portarul Cristian Avram. Ripensia se află acolo deja de luni, iar vineri a bifat un nou succes în amicale.

Vivi Răchită spunea că așteaptă un jucător de la Chiajna miercuri, dar nici urmă de așa ceva. A venit în schimb un portar din Republica Moldova, Cristian Avram, în vârstă de 24 de ani, care a mai trecut pe la Academica Chişinău, Dacia Chişinău şi Dinamo-Auto Tiraspol. Avram a semnat până în vară, al fel ca portarul Răzvam Began, testat în amicale. Iată lotul de cantonament:

portari: Mario Contra, Răzvan Began, Cristian Avram;
fundaşi: Radu Motreanu, Dănuţ Bilia, Vlad Olteanu, Alin Ghidurea;
mijlocaşi: Dănuţ Munteanu, Cosmin Bîrnoi, Dorin Codrea, David Pop, Sergiu Românu, Lucian Oprea, Daniel Rogoveanu;
atacanţi: Octavian Drăghici, Denis Golda, Giani Stere.

ACS Poli ar urma să joace primul amical duminică, dar încă se caută adversar.

Ripensia, a doua victorie cu 1-0

Stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024

Altfel, Ripensia a câștigat al doilea amical din Turcia, tot cu 1-0. De data aceasta, a fost Celik Zenica. Bosniecii au avut o singură ocazie importantă, dar portarul George Păduraru a intervenit. Ripensia a ratat la rându-i șansa de a marca o minge trimisă de Mansour cu capul, dar și portarul advers a intervenit. Golul s-a marcat în minutul 69, după ce Călin Toma a tras la colțul lung, iar Dumiter a băgat mingea în plasă.

Ripensia: Păduraru (‘60, Moldovan) – Străuţ (’60, A. Popa), Tînc (’46, Apro), Hecsko (’72, Ţieranu), C. Toma (‘75, Ardelean) – Dobie (‘68, Burdeţ), Anghelina (’46, Stoi) – Monea (’55, Chera), Zaluschi (’68, Istrătescu), Dumiter (’72, Cluci) – Mansour (’46, Bădăuţă).

Ripensia joacă din nou sâmbătă, cu U Craiova 1948, echipa din Liga a III-a.

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/