Acord de cooperare cu Serbia, reînnoit după jumătate de secol! Titu Bojin, prezent la Palatul Parlamentului

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Directorul Administrației Bazinale de Apă Banat, Titu Bojin, a fost prezent miercuri la București, la Palatul Parlamentului, la semnarea unui acord de colaborare bilaterală între România și Serbia. Practic, miniștrii de resort din România și Serbia au reînnoit acordul de cooperare în domeniul gospodăririi durabile a apelor transfrontaliere, unul care era vechi de peste jumătate de secol!

Precedentul acord a fost semnat la data de 7 aprilie 1955. La evenimentele la care a participat și șeful ABA Banat, Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș și Ministrul Agriculturii, Silviculturii și Gospodăririi Apelor din Serbia, Branislav Nedimovic a fost semnat noul acord în baza căruia cele două țări vor face schimb de informaţii în domeniile gospodăririi durabile a apelor transfrontaliere, vor realiza consultări şi activităţi comune pentru gospodărirea durabilă a apelor transfrontaliere și își vor acorda ajutor reciproc în timpul producerii fenomenelor hidrologice periculoase sau în timpul unor poluări accidentale ale resurselor de apă, pentru înlăturarea pericolului şi restabilirea situaţiei.

Cu această ocazia, s-a înființat Comisia Româno–Sârbă pentru gospodărirea durabilă a apelor transfrontaliere. „Acest moment este unul foarte important pentru relațiile noastre de colaborare și reprezintă încununarea activităților comune desfășurate la nivel de experți. Acordul va asigura cadrul pentru continuarea și amplificarea cooperării dintre țările noastre în domeniul managementului apelor, cooperare desfășurată cu succes pe parcursul ultimilor 65 de ani. Așa cum ne arată experiența acestei lungi colaborări, apele nu cunosc granițe și este necesar ca pentru protecția și utilizarea durabilă a celei mai valoroase resurse naturale să asigurăm un cadru adecvat de colaborare bilaterală care să ne permită coordonarea activităților de management integrat al resurselor de apă. Aproape în fiecare zi vedem efectele schimbărilor climatice care au un impact major asupra resurselor de apă și care formulează necesitatea stabilirii și implementarea unor măsuri de adaptare, astfel încât să putem reduce cât mai mult posibil efectele asupra populației și economiei din țările noastre”, a declarat ministrul Ioan Deneș.

1000x100 (4)

La eveniment au mai participat și secretarul de stat pentru Ape, Adriana Petcu, directorul general al D.G. Ape, Olimpia Negru, directorul Direcției Afaceri Europene și Relații Internaționale, Corina Aldea. Din delegația sârbă au făcut parte Nataša Milić, director interimar al Direcției Republicane pentru Ape, Ministerul Agriculturii, Silviculturii și Gospodăririi Apelor, Igor Grabez și Vedrana Ilic consilieri din cadrul aceluiași minister. De asemenea, la eveniment a participat și E.S Branko Branković, Ambasadorul Republicii Serbia în România.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/