Achiziția a 16 locomotive electrice, suspendată! Procedura încălca principiul egalității și afecta interesul public

locomotive electrice

Licitația pentru achiziția de către ARF a 16 locomotive electrice a fost suspendată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Asta după ce una dintre companiile înscrise a depus o contestație. Au fost descoperite mai multe nereguli. 

Societatea Alstom a arătat că procedura era discriminatorie, nu respecta principiul egalității și putea afecta interesul public. Astfel, momentan, licitația pentru „Achiziția de 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h-200 km/h și să tracteze până la 16 vagoane de călători, destinate transportului feroviar de călători și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații, necesare funcționării în condiții optime de siguranță și confort a respectivelor locomotive”, este oprită.

Consiliul a decis: „suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea definitivă a prezentei contestanții. (…) Obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire cu respectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice și recunoașterea valorii în euro pentru respectarea tratamentului egal între ofertanți, precum și modalitatea devplată eșalonată a prețului produselor furnizate; în subsidiar, anularea procedurii de atribuire”.

Compania contestatoare susține că unele produse trebuie importate din alte țări ale Uniunii Europe, iar cum oferta financiară era impusă în lei, firmele ar fi ieșit în pierdere.

„Referindu-se la condiția cazului temeinic justificat, petenta arată că procedura de atribuire vizează produse ce pot fi fabricate și livrate din alte state europene, fapt pentru care costurile suportate de către furnizor vor fi operate într-o altă monedă decât cea impusă prin documentația de atribuire, astfel că, arată aceasta, atât timp cât există o posibilă restricționare a concureței pe care ARF o poate preîntâpina prin completarea cerințelor documentațiilor de atribuire, se impune suspendarea procedurii până la soluționarea contestației”, aflăm din motivarea CNSC.

În caietul de sarcini este stipulat că valorile vor fi exprimate în lei, la cursul leu/euro mediu comunicat de BNR pentru anul respectiv, astfel:  anul 2019: 1 euro = 4,7452 lei; anul 2020: 1 euro = 4,8371 lei; anul 2021: 1 euro = 4,9204 lei. Pentru alte monede decât euro, mai întâi se face conversia în euro, utilizându-se cursurile medii pentru anii respectivi, comunicate de Banca Centrală Europeană.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Consiliul a luat în calcul contestația și dă dreptate companiei.

„Față de cele evocate, Consiliul stabilește că măsura suspendării procedurii de atribuire este tocmai aceea de a preveni eventuala anulare a acesteia, mai ales că, în cazul de față, valoarea total estimată este situată în intervalul 702.453.762,18 – 1.036.568.887,80 lei, fără TVA, motiv pentru care consideră că o posibilă anulare ar afecta grav interesul public”, a mai transmis CNSC.

Dintre cele 16 locomotive electrice, 4 vor face legătura între Timișoara, Arad, Brașov, București, Constanța și alte 4 vor circula pe ruta Timișoara – Cluj – Iași.

Pe lângă locomotive, firma care va câștiga licitația va oferi și mentenanță timp de 20 de ani, instruirea personalului, transportul, asigurarea, punerea în funcțiune și asistența tehnică în perioada de garanție.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/