Punctul muzeal de la Parța, aproape gata. Încă nu e clar ce sanctuar va adăposti

parta

Deși mai e o lună până când punctul muzeal de la Parța va fi gata, specialiștii de la Muzeul Național al Banatului nu au decis încă dacă spațiul va găzdui adevăratul sanctuar, descoperit în 1981, fie vor realiza o replică. Lucrările efective la viitorul muzeu au început în octombrie 2021, iar investiția se ridică la aproximativ 400.000 de euro. 

Clădirea de la Parța, care va funcționa precum un muzeu, va fi gata până la sfârșitul anului. La această oră, la Muzeul Banatului încă se poartă discuții cu privire la ce anume vom putea vedea acolo: o replică a sanctuarului neolitic, fie originalul care este acum la Castelul Huniade.

„Se construiește punctul muzeal de la Parța, unde va fi o replică a sanctuarului neolitic de la Parța. Este aproape finalizat, în decembrie se vor încheia lucrările și sperăm ca anul viitor să avem foarte mulți vizitatori. Este valoros deoarece este unic în lume. Vizitatorii vor vedea o replică a acestui sanctuar, cum au folosit strămoșii noștri o locație pentru a se ruga și a face ritualuri religioase. Proiectul este prevăzut ca replica să fie realizată și așezată în noul punct muzeal. Proiectantul și ceilalți arhitecți ne-au spus că originalul ar trebui mutat din castel pentru că sunt probleme la podea. Acum se lucrează la replică. Sperăm să îl convingem pe domnul Lazarovici (n.r, Gheorghe Lazarovici – arheologul care a descoperit sanctuarul neolitic) să ne lase să mutăm sanctuarul din castel. Deocamdată mergem pe replica de 1:1. Maxim în 3 săptămâni va fi finalizată.”, a declarat Claudiu Ilaș, directorul Muzeului Național al Banatului din Timișoara.

parta 3

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

parta 2

Pe lângă sanctuar, la Parța vor fi expoziții legate de săpăturile arheologice din zonă și o bază de cercetare pentru cei care doresc să mai facă săpături pe sit, doar o mică parte fiind descoperită până în prezent.

Valoarea investiției se ridică la aproximativ 400.000 de euro, bani obținuți prin programul transfrontalier România Serbia.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/