UPDATE:Accident mortal în Caraş-Severin!

Se pare că nenorocirile îşi continuă firul în judeţul Caraş-Severin. Poliţiştii au intervenit la un alt incident în care o persoană şi-a pierdut viaţa.

UPDATE ora 13.00

Bărbatul accidentat în satul din apropierea Caransebeşului a fost preot în Jupa, avea 64 de ani şi, cel mai probabil, se grăbea să ajungă la biserică atunci când s-a întâmplat incidentul. Potrivit unor surse, strada pe care a traversat-o era nemarcată şi slab iluminată. Preotul a fost lovit de un taxi, acesta ducându-l pe capotă aproximativ 100 de metri.

UPDATE ora 10.30

Neatenţia a provocat aseară un grav accident de circulaţie în satul Jupa, numit în trecut Tibiscum. Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost lovit mortal de un autoturism, în timp ce traversa neregulamentar strada. Şoferul de 35 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. „Echipa deplasată la faţa locului a constatat că, în urma accidentului, pietonul a decedat pe loc. Cadavrul bărbatului va fi depus la morgă, unde necropsia efectuată de medicul legist va stabili cu exactitate cauzele decesului”, a declarat agent Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

CITEŞTE ŞI:UPDATE: Un şofer beat a intrat într-o maşină oprită de radar!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/