O femeie a ajuns la spital, miercuri dimineață, după ce mașina pe care o conducea a intrat în coliziune cu trenul Regio 2231, care circula pe relația Remetea Mică-Timișoara. Accidentul a avut loc în localitatea Giarmata Vii.
În tren se aflau 30 de călători care nu au necesitat îngrijiri medicale, iar în autoturism se afla doar șoferul, o persoană de sex feminin, care în urma impactului a rămas încarcerată.
„Victima a fost extrasă de echipajele de descarcerare și predată în stare de inconștiență, dar cu semne vitale, unui echipaj SMURD cu medic, care a transportat-o la spital.”, transmite ISU Timiș.
Pompierii au intervenit cu o autospecială de primă intervenție, două autospeciale de descarcerare, 3 echipaje SMURD și 17 subofițeri.
Foto: ISU Timiș