Achitat și de Curtea de Apel Timișoara într-un dosar deschis pentru infracțiuni de corupție, după ce o sentință similară pronunțase și Tribunalul Timiș, fostul primar din Băile Herculane cere la CEDO despăgubiri statului român, dar în același timp lansează acuzații deosebit de grave la adresa anchetatorilor!
Luat pe sus din Primăria Băile Herculane sub pretextul că ar fi săvârșit mai multe fapte din sfera infracțiunilor de corupție, Nicușor Vasilescu și-a demonstrat în instanță nevinovăția. Până să primească sentința definitivă de achitare, a pierdut fotoliul de primar, și-a vândut toată agoniseala și a fost tratat ca un infractor. Și-a susținut în permanență nevinovăția, dar a refuzat să vorbească despre rechizitoriul ce poartă semnătura prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, Laura Iancu. Acum însă, când Curtea de Apel l-a achitat definitiv, Vasilescu rupe tăcerea.
„Nu cred că e vorba despre o eroare a sistemului judiciar, eu cred că au fost ambiții. Mă gândesc că trebuia să plec din postul de primar! Nu știu cum se simt anchetatorii știind prin ce m-au făcut să trec timp de trei ani și jumătate. În rechizitoriu nu e nicio acuzație de încălcare a legii. M-au trimis în judecată pentru o părere a cuiva. Eu am fost acuzat că mi-am îndeplinit defectuos îndatoririle de primar. În județ, la vremea aceea, eram, probabil, un pește mare. Cum se simt oare cei care m-au băgat în această poveste?!”, a spus Vasilescu.
În susținerea variantei potrivit căreia trebuia îndepărtat din Primăria Băile Herculane, fostul edil amintește de atitudinea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, unde prim-procurorul îndeplinește și rolul de purtător de cuvânt. „Au dat atunci un comunicat către presă că sunt acuzat de spălare de bani, conflict de interese, dare și luare de mită, abuz în serviciu, dar după 24 de ore au renunțat la toate acuzațiile din lipsă de probe. Aveau confirmări de la ANI, de la Oficiul pentru spălarea banilor că nu am niciun fel de probleme, nu aveau nicio dovadă de dare sau luare de mită, dar suna bine. După 24 de ore au renunțat la toate acuzațiile, de data asta fără a mai comunica presei ceva. M-au prezentat ca pe un mare infractor! Cred că este un abuz al lor, o încălcare a legii. Nu cred că cei care m-au anchetat și-au îndeplinit defectuos îndatoririle de magistrați, cred că au făcut un abuz de funcție și de putere trimițându-mă în toată povestea asta!”, a mai spus Nicusor Vasilescu pentru expressdebanat.ro.