Absolvenți indiferenţi?! Bursa locurilor de muncă dedicată lor a avut cu peste 50% mai puțini participanți decât anul trecut!

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți s-a desfășurat astăzi la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița. Peste 40 de agenți economici au participat cu un total de 81 de locuri de muncă. Numărul absolvenților interesați a fost însă cu peste 50% mai mic decât la ediția din 2016.

Din cei 117 agenți economici contactați de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, 42 au participat la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, desfășurată astăzi la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița. Aceștia au oferit locuri de muncă și pentru alte categorii de persoane, aflate în căutarea unui job, fiind vorba, în total, despre 81 de posturi. Doar 33 de absolvenți au trecut pragul Bursei, în condițiile în care în evidențele AJOFM Caraș-Severin figurează 68 de absolvenți din Reșița și Bocșa, susține Carla Goagă, consilier superior în cadrul Agenției.

Pentru persoanele cu studii superioare au fost oferite 18 locuri de muncă, în calificările: economist, asistent/specialist marketing și ingineri de diferite specializări.

Dintre absolvenții participanți astăzi, 8 au fost aleși pentru un interviu, iar unul a fost angajat pe loc ca informatician la firma SC Banat Telecom Satelit din Moldova Nouă.

Ca o comparație, „în 2016, la Bursa pentru absolvenți am avut 20 de agenți economici care au participat, cu 126 de locuri de muncă. Au participat 78 de absolvenți, 30 au fost selectați în vederea participării la interviuri, nu am avut nicio angajare pe loc și au fost 4 angajări de absolvenți în decurs de o lună”, ne-a declarat Carla Goagă.

La o lună de la data Bursei, se va face încă o monitorizare pentru a se vedea câți dintre participanți au fost angajați în urma interviurilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/