Ca de obicei, în această perioadă a anului, activitatea de cosit este una prioritară. În fiecare an, administrația locală a apelat la tot felul de soluții pentru stoparea creșterii ierbii, care este accelerată, mai ales în lunile mai și iunie.
Cu privire la acest subiect, primarul interimar, Bogdan Ștefan Blidariu, spune că orașul a fost împărțit în două: „De zona de splaiuri, parcuri și zonele centrale se ocupă Serviciul de Sere și Spații Verzi. Astăzi (n.r. – miercuri, 17 mai) avem nouă oameni cu nouă motocoase la cosit. Aceste persoane sunt angajate ale serviciului, la care se adaugă cei care prestează în folosul comunității. De altfel, numărul celor care prestează muncă în folosul comunității va crește de săptămâna viitoare pentru aceste activități”.
Cât despre cartiere, ele au fost repartizate unei societăți din Timișoara, cu care Primăria are contract.
„Personal sunt total nemulțumit de activitatea acestei societăți și studiez chiar rezilierea contractului. De trei săptămâni au început să presteze activitatea de cosire și n-au reușit să finalizeze nici măcar două cartiere, și aici mă refer la cartierul de blocuri din zona Timișoarei și la Cartierul Militari. Ei ar fi trebuit să intre în toate Microraioanele și efectiv nu sunt pregătiți, nu fac față. Vom vedea cum ieșim din impas.”, spune primarul, care asigură că până la finele lunii iunie va fi cosit tot orașul.
În schimb, Blidariu precizează că „sunt foarte mulțumit de activitatea Serviciului Sere. Se vede cum arată centrul, parcurile și splaiurile sunt într-o stare bună”. Conform protocolului de colaborare cu administrația locală, Insula Cotu și malurile Timișului sunt cosite de cei de la Apele Române, care de fiecare dată s-au achitat cu bine de sarcină.
Dezinsecția va fi făcută și de această dată pe cale aeriană: „Primăria Municipiului Lugoj achiziționează în acest moment substanțele care vor fi folosite la dezinsecția anuală. Dezinsecția aeriană este programată în funcțiie de condițiile meteo, la începutul lunii iunie”.
Vor fi minimum două dezinsecții aeriene, la interval de 14 zile.