CFR Timișoara repară acoperișuri de 1,5 milioane de lei

gara timisoara sud

Regionala CFR Timișoara caută o firmă care să repare acoperișurile clădirilor din raza de administrare. Contractul poate ajunge până la 1,5 milioane de lei, pe 2 ani.

Sunt vizate de reparații gările și clădirile administrative din toate județele ce aparțin Regionalei CFR Timișoara: Timiș, Arad, Hunedoara, Bihor, Caraș-Severin și Mehedinți.

„Pe raza Sucursalei Regionale de Cai Ferate Timișoara, la clădirile și construcțiile speciale destinate publicului sau în care își desfășoară activitatea personalul CNCF CFR SA, este necesară execuția lucrărilor pentru intreținere curentă și reparații programate la acoperișurile tip șarpantă cu învelitoare de țiglă sau tablă. Aceste lucrări se vor executa pe baza de comandă emisă de Serviciul ATMC în acord cu starea de degradare a șarpantei și a învelitorilor aferente. Lucrările de reparații curente constau în efectuarea, periodică sau după necesitate, a unor lucrări de remediere sau reparare ale părților vizibile ale elementelor de construcție sau ale instalațiilor și echipamentelor, inlcusiv înlocuirea unor piese uzate ale acestora. Lucrările de reparații curente nu modifică și nu afectează structura de rezistență a construcției, nu intervin asupra caracteristicilor inițiale ale acesteia din punctul de vedere al cerințelor de calitate, nu modifică arhitectura (culoare, formă)”, se arată în caietul de sarcini.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Contractual se va încheia pe o perioadă de 24 de ani, fără posibilitatea prelungirii cu acte adiționale. Firmele interesate se pot înscrie la licitație până în 8 iunie.

 

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/