Crina despre Dunca: „El e tare în conferința de presă, acolo unde cotcodăcește singur”

ioan crina

Ședința extraordinară de ieri a Consiliului Județean Caraș-Severin a fost cea mai liniștită din acest mandat. Lipsită de contre între liberali și Opoziție, de jignirile și acuzațiile adresate social-democraților de președintele Dunca, de întreruperi pentru consultări. O ședință normală și anormală în același timp, ținând seama de tot ce se întâmplă de aproape trei ani în CJ.

Minunea, căci altfel n-ai cum să-i spui, a durat doar câteva minute. La conferința de presă ce a urmat, Romeo Dunca și-a expus din nou opinia vizavi de ce s-a întâmplat la începutul săptămânii când consilierii PSD și PMP au refuzat să participe la ședința ordinară, pe motiv că fuseseră introduse trei proiecte ce nu ar fi necesitat discutate în regim de urgență.

„Ce s-a întâmplat la ședința trecută a fost doar o umflare în pene. Ați văzut cocoșii cum sunt, au mușchi pe dedesubt, aici n-au fost mușchi. Dacă într-adevăr doreau să discutăm pe acele proiecte sau să nu participe la vot, erau liberi să iasă din sală atunci când s-a votat. S-a dorit un pic de circ, un pic de spectacol, un pic de arătare de mușchi, din ăștia umflați cu pompa, plini de steroizi. Nicio motivație nu poate să fie sănătoasă când spui că te împotrivești introducerii unui drum într-un circuit turistic pentru că nu ai bani. Păi ce, am făcut noi vreo modernizare serioasă pe banii Consiliului Județean?”, s-a întrebat președintele CJ.

Și în privința scandalului legat de încercarea de schimbare a lui Viorel Bașag, Dunca s-a arătat la fel de tranșant: „La spital se dorește păstrarea managementului execrabil, distrugător pentru sănătatea județului. Eu cred că sub pălăria acestui management unii fură de rup. Așa cred eu, pur și simplu. Poate nu o fi așa, dar așa cred eu că altfel de ce să te împotrivești, că toată lumea știe că spitalul merge prost.”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În replică, liderul de grup al consilierilor PSD, Ioan Crina, cel care l-a catalogat pe Dunca drept ghiolban, nu s-a arătat surprins de vorbele președintelui CJ: „Am văzut că și astăzi președintele nu s-a putut abține să nu ne jignească și să ne facă în fel și chip, că ne încordăm mușchii, că suntem cocoși. Bazaconii marca Dunca. Asta dovedește faptul că nu are nici tactul, nici știința necesară de a fi președinte de Consiliu Județean și de a trata Opoziția așa cum trebuie. El e tare în conferința de presă, acolo unde cotcodăcește singur și spune ce vrea el, fără noimă. La ședințele CJ pune capul în pământ, se face mic în fotoliu la tot ce îl întrebi, când fie că dau alții răspunsuri în locul lui, pentru că nu știe administrație, fie cotcodăcește ca să se găsească în treabă. N-am vrut să facem o demonstrație de forță când nu am votat cele trei proiecte. El nu știe sau nu vrea să știe cât costă 10 km de drum. E o prostie când lasă să se înțeleagă că aruncă niște piatră, face piste de biciclete, montează niște băncuțe stînga, dreapta și este gata drumul turistic. Chiar nu putem fi atât de nesimțiți să votăm preluarea acelui drum, cât timp sunt atâtea drumuri făcute praf, oamenii își distrug mașinile, microbuzele școlare sunt pe butuci din cauza lor. Sigur are el interes acolo, că altfel nu s-ar agita atâta.”.

În privința lui Viorel Bașag, Iuda în percepția lui Dunca, Crina a ținut să precizeze: „Bașag este liberal. Așa știu. Ei l-au numit în Consiliul de Administrație. Faptul că Bașag a votat împotriva directivelor lui Dunca arată ca e om normal și cred că toată lumea și-a dat seama că după meciul ăsta de la spital dirijat și condus de președintele Dunca noi avem de pierdut, nu el.”.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/