ABERAȚIE. O asociație a Primăriei Timișoara, taxată de trei ori mai mult față de un SRL pentru închirierea unui spațiu

Bani cash

Situație ciudată la Primăria Timișoara. Asociația pentru Promovarea Timișoarei, înființată recent de instituție, plătește o chirie de 15 euro/mp pentru un spațiu al primăriei. Asta în schimb ce unei societăți private, tot pentru închirierea unui spațiu al municipalității, îi este percepută o taxă de doar 5 euro/mp.

Continuă haosul în Primăria Timișoara. În ședința din această săptămână a Consiliului Local Timișoara, au fost supuse votului două proiecte de hotărâre cu privire la închirierea unor spații ale primăriei. Astfel, în schimbul unei sume de 5 euro/mp pe lună, unei societăți comerciale din domeniul construcțiilor i-a fost prelungit contractul de închiriere a unui spațiu situat pe str. Amforei.

De asemenea, s-a decis ca Asociației pentru Promovarea Timișoarei, înființată recent de noua conducere a primăriei, să-i fie atribuit un spațiu în clădirea Primăriei Vechi, în Piața Libertății. Însă asociația ar urma să plătească o taxă de 15 euro/mp pe lună primăriei pentru închirierea spațiului. Practic, vorbim de o chirie de trei ori mai mare față de cea percepută firmei private.

Este rușinoasă suma. Este bătaie de joc, băi, fraților, nu vă supărați”, a semnalat Lucian Căldăraru, consilier local PNL. „Am ajuns la o altă aberație în care Primăria Timișoara își plătește ei 15 euro/mp chirie. Aici am ajuns pentru că această asociație nu are altă sursă de finanțare decât o cotizație dinasta fantezistă și împotriva Legii finanțelor publice locale, dar din care plătim chirie către Primăria Timișoara. Este inedit, beautiful (n.r. frumos) și vă felicit din nou pentru o deosebită realizare”, a precizat și Dan Diaconu, consilier local PNL.

Pe de altă parte, Paula Romocean, consilier local USR, a explicat că s-a ajuns în această situație pentru că la nivelul Primăriei Timișoara nu există o procedură clară privind stabilirea prețurilor percepute.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Nu avem o procedură privind stabilirea prețurilor pentru asociații și fundații, motiv pentru care în comisia SAD am fost nevoiți să votăm acest preț stabilit prin raportul de evaluare. Nici comisia și nici noi aici, în Consiliul Local Timișoara, nu putem propune un preț arbitrar, motiv pentru care eu propun un amendament privind tarifele la care vom închiria asociațiilor și fundațiilor. Iar amendamentul meu sună astfel: locatorul va putea modifica unilateral prețul contractului în conformitate cu viitoare reglementări stabilite de Consiliul Local Timișoara privind tarifele de închiriere aplicate asociațiilor și fundațiilor. Într-adevăr, suntem într-o situație absurdă. 15 euro nu are nicio asociație sau fundație. Prețul mediu este de 1 – 2 euro. 15 euro este chiar un preț maxim la care sunt închiriate spațiile primăriei”, a detaliat Paula Romocean.

Însă Lucian Căldăraru nu s-a lăsat impresionat de explicațiile primite. „Eu nu votez o asemenea aberație. Adică la o asociație îi ceri 15 euro pe mp și la o firmă de construcții, un SRL care construiește și are profit, să-i ceri doar 5 euro/mp? Am tâmpit la cap? Chiar așa am ajuns? În halul ăsta? Ne facem de râsul lumii în Timișoara asta. Chiar nu mai avem puțină rațiune, totuși?”, a spus, revoltat, liberalul.

Este o discuție veche, cu care ne-am lovit încă de anul trecut. Este nevoie de setarea unor criterii foarte clare de închiriere, degeaba ne certați pe noi”, i-a răspuns Aida Szilagyi consilierului local. „Să votăm 5 euro la un SRL și la o firmă a Primăriei Timișoara 15 euro, desigur că trebuie să ne dăm palme ca și colegele noastre”, a spus și Simion Moșiu, consilier local PNL, care a ironizat-o pe colega sa de la USR, Ana Munteanu, care s-a lovit cu palma peste față, iritată că nu se mai termină ședința care a ținut cinci ore, de la ora 17.00 la 22.00.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/