În aceleaşi zile în care proiectul Legii salarizării unitare era trimis spre adoptare în Parlament, Ministerul Finanţelor anunţa implicaţiile acesteia asupra salariilor medii din fiecare judeţ.
Comisia Naţională de Prognoză, care funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor, a făcut publică în luna mai proiecţia indicatorilor economico-sociali în teritoriu până în anul 2020. Cifrele prezentate, aflăm de pe site-ul comisiei, sunt urmarea fundamentării măsurilor de politică economică ale Guvernului, în concordanţă cu Programul de guvernare.
În aşa-numita regiune Vest, compusă din judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, se spune că salariul mediu brut va creşte de la 2.690 lei în 2016, la 2.971 lei în 2017, 3.251 lei în 2018 şi 3.768 în 2020.
Judeţul Caraş-Severin are şi va avea în continuare cele mai mici salarii din regiunea Vest. În 2016 ni se spune că salariul mediu brut a fost 2.209 lei, în 2017 va fi 2.478 lei, iar în 2018 – cu 9,9% mai mare, 2.725 lei. În anul 2020 ar urma să ajungă la 3.143 lei. În termeni ceva mai palpabili, aceasta ar însemna că de la un salariu mediu net în 2016 de 1.616 lei, se va ajunge la 1.813 lei în 2017, 1.994 lei în 2018, respectiv 2.300 lei în anul 2020. Pe ce s-a bazat cuantificarea evoluţiei mediului de afaceri din Caraş-Severin, care va fi situaţia salariilor din sectorul privat – deşi nu ştie nimeni, specialiştii în prognoze lasă de înţeles că pentru ei nu există secrete privind viitorul apropiat. Altfel nu ar face astfel de preziceri judeţene.
Toate proiecţiile salariale oferite în luna mai de Comisia Naţională de Prognoză sunt, evident, mincinoase. Cu atât mai mult cu cât acestea se bazează pe implementarea Programului PSD de guvernare, program electoral care – aşa cum am aflat cu toţii după adoptarea proiectului Legii salarizării unitare – nu mai este respectat, la 6 luni de la preluarea puterii! Majorările salariale din sectorul public anunţate pentru 1 iulie 2017 vor intra în vigoare abia anul viitor. Iar unele, nici măcar de la 1 ianuarie 2018, ci din martie 2018. Dar, până atunci, mai e timp să apară şi alte amânări. Am votat nişte mincinoşi, primim la schimb ce merităm: poveştile mincinosului şef Liviu Dragnea.