Pe organigrama Primăriei Moldova Nouă figurează un post de responsabil pentru transportul în comun, asta deși Moldova Nouă nu are transport în comun! Este un paradox al descentralizării, care (nu) funcționează în România.
Organigrama a fost aprobată de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici care nici măcar nu a verificat dacă orașul are sau nu transport public. În aceste condiții, se pune foarte clar problema dacă aceste avize impuse de lege pe care le dă ANFP au și valoare în sine sau sunt menite doar să crească intensitatea birocrației din România.
Acum, noua administrație încearcă să schimbe organigrama și să transforme acel post într-unul de responsabil de mediu, post întâlnit la toate primăriile de oraș din țară și impus de legislația de mediu.
La fel este povestea cu auditorul intern. Ei bine, din nou, din cauza ANFP, de trei luni de zile se așteaptă acel aviz pentru a se putea schimba organigrama de către Consiliul Local Moldova Nouă. „Foarte mulți dintre șefii de servicii din cadrul Primăriei Moldova Nouă erau numiți pe aceste posturi, nu le ocupaseră prin concurs. Am dorit să demarăm un proces de selecție internă, prin concurs. Adică pot participa doar angajații Primăriei. Ne-am pomenit că, de trei luni de zile, tot lucrăm la acte. Pentru contabilă trebuie să se meargă la București, pentru alții, la județ… doi merg la Reșița, doi la București!”, explică debusolat primarul Adrian Torma.
Povestea nu este nici pe departe terminată aici, pentru că ANFP a organizat greșit concursul, componența comisiilor nu a fost cea legală așa că, pentru a-și putea ocupa legal și normal posturile, oamenii aceștia mai trebuie să dea încă o dată examenul. Și, din nou, doi la Reșița și doi la București, deși vorbim de șefii acelorași servicii din aceeași Primărie Moldova Nouă!
„Așteptăm de 3-4 luni de zile să definitivăm problema șefilor de servicii pe funcții. Întreb, acum, așa pot face eu performanță la primărie?!” – Adrian Torma, primarul orașului Moldova Nouă