A stat închis trei ani degeaba! Bazarul Lugojului s-a redeschis fără lucrările de reabilitare promise de Primărie

Administrația locală lugojeană a redeschis bazarul de lângă Piața Agroalimentară „Timișul”, după aproape trei ani în care a stat închis cu scopul ce a fi reabilitat.

Comercianții, care până acum au fost mutați în incinta pieței, au rămas paf dimineață de ceea ce au găsit în bazar, când li s-a permis să-și instaleze marfa. În afara unor uși noi, montate la intrare și a instalației electrice, care a fost înlocuită, în locul respectiv nu s-a întâmplat mai nimic. Perimetrul seamănă mai mult cu o hală în care ar putea fi garate locomotive și nicidecum să fie primiți oameni. Spațiul este folosit doar pe jumătate, partea dinspre dig fiind goală. În cealaltă parte, cea mai multă marfă este expusă pe jos, dar și pe stâlpii de susținere a acoperișului, pentru că mesele oferite de municipalitate sunt extrem de puține. Noroc că au fost păstrate câteva dintre cele vechi, betonate, existente în trecut în fosta piață. Au fost aliniate pe o parte a halei și le sunt utile în special celor care vând obiecte de uz casnic. În rest, peisajul e derizoriu, mai rău decât cel oferit înainte de închiderea bazarului.

„Cei din Primărie și-au bătut joc de noi. Ne-au adus câteva măsuțe de dincolo din piață și ne-au spus să ne descurcăm. Cum naiba, că nici nu avem unde să ne etalăm marfa. Unde s-a văzut ca cel care vinde să stea postat în fața mărfii și nu după pult, pentru că nu are loc. E mai rău ca în Ocico, deși noi plătim taxe pentru aceste locuri. Am găsit hala la fel cum am lăsat-o. Au schimbat doar ușile, dar nici acelea nu-ți oferă siguranță. Cine are curaj să-și lase marfa aici, pe timpul nopții. Doar dacă ne hotărâm să ne plătim singuri un paznic”, ne-a declarat un comerciant.

Deși sunt extrem de revoltați, oamenilor le este teamă să-și spună numele, de teamă să nu li se întâmple ceva.

„Le-am spus celor din Primărie că nu e normal ce se întâmplă. Pur și simplu ne-au aruncat ca pe niște oi într-un țarc. Vara ne coacem de cald, iar iarna înghețăm de frig. Sunt și aroganți! Un funcționar din Primărie ne-a spus că dacă nu ne convin condițiile, să ne mutăm într-un alt oraș. Păi să se mute primarul, că ne-a promis marea cu sarea și nu a făcut nimic! L-am votat și în plus, am mai și umblat pentru el să conving oamenii să-l susțină. Acum îmi pare rău. A spus că ne face spații compartimentate, pentru a putea derula un comerț civilizat. În locul unei boxe decente, ne-au repartizat câte o măsuță de un metru pe un metru, pe care nu putem să ne putem decât foarte puțină marfă. E bătaie de joc! Să le fie rușine”, a spus revoltată una dintre femeile care comercializează haine în perimetrul respectiv.

În bazarul Lugojului fac comerț 28 de persoane. 16 comercializează haine, 8 vând diverse materiale și obiecte de uz casnic, iar 4 stau acolo cu încălțăminte. Înainte de alegerile din 2016, lor li s-au promis spații compartimentate, cu încălzire pe timpul iernii, pentru a putea derula un comerț decent, grupuri sanitare, supraveghere video și multe altele. Nu s-a făcut nimic din toate acestea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/