A început festivalul maghiarilor din Timişoara. Urmează un weekend spectaculos în Piața Unirii și Libertății

zilele maghiare 2

Ediţia a șaptea a Zilelor Maghiare din Timişoara a demarat, joi seara, cu un spectacol de gală găzduit în sala Teatrului Național, la care au participat oficialităţi locale şi invitaţi din România şi Ungaria.

„Una dintre valorile marcante ale orașului Timișoara, inter și multiculturalitatea constituie un reper primordial. Timișoara – Capitală Culturală Europeană, fără etniile din Banat, nu este un peisaj complet. Noi dorim să contribuim la realizarea acestuia.”, a transmis Peter Tamaș, consulul onorific al Ungariei la Timișoara, președintele Asociației Bastionul, organizatorul Zilelor Maghiare.

Anul acesta, la deschiderea evenimentului nu a participat nici primarul Dominic Fritz, nici Alin Nica, președintele CJ Timiș. Au fost însă prezenții adjuncții lor.

„Fiecare sărbătoare a unei etnii aduce aminte de caracterul acestui oraș. Ce este Timișoara și cine sunt timișorenii. Un oraș care a trecut de un mileniu de existență, a trecut prin mai multe administrații și culturi, dar a găsit mereu puterea de a supraviețui, de a se reinventa. De a fi un oraș tolerant și inovativ. Acești doi piloni sunt cei care caracterizează și definesc cel mai bine timișorenii. Un timișorean, până la urmă, este, adesea, cineva care nu s-a născut în Timișoara. Acest oraș a atras ca un magnet culturi diferite, limbi diferite, religii diferite, care a învățat că în toleranță, în comuniune, în comunicare și în respect reciproc există prosperitate: socială, culturală, economică. Trăim în aceste zile momente tulburi aproape de noi. Lumea, trecutul are umbră lungă care ne ajunge. Și simțim răcoare și frigul pe care această umbră a trecutului o aduce asupra noastră. Nu aduce nici pace, nici prosperitate, nici toleranță. Știu că Timișoara nu este Capitală Culturală Europeană doar pentru că are cultură, ci pentru că este un exemplu, este o capitală a toleranței și a inovației. Trebuie să fim exemplu nu doar pentru România, nu doar în regiune. Suntem un exemplu pentru ce înseamnă prietenie și comunitate, care e formată din toată splendoarea diferențelor dintre noi de orice fel sunt ele. Comunitatea maghiară are un mileniu de existență în Timișoara și sper că va continua să existe cel puțin încă atât. Vă doresc viață lungă și multă prosperitate.”, a spus Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

„Motto-ul comunității europene este Unitate prin diversitate. Știm bine că acest motto este valabil în zona Banatului de sute de ani de zile, unde în comuniune și în bune relații au trăit comunități, români, maghiari, germani, sârbi, slovaci, romi și așa mai departe. În toată această perioadă, comunitatea maghiară a dat foarte mulți primari, guvernatori, prefecți, drept pentru care le aducem recunoștință pentru amprenta pe care au lăsat-o în orașele și localitățile din întreg Banatul. Mă bucur să fiu la un eveniment care reîmprospătează tot ce înseamnă element cultural pe care comunitatea maghiară l-a lăsat aici.”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.

După discursurile oficiale, a urmat spectacolul Carmina Burana de Carl Orff, oferit de Baletul Contemporan din Szeged.

Zilele Culturale Maghiare din Timişoara propun în acest weekend un program spectaculos în Piața Victoriei și Piața Libertății: concerte pop-rock cu trupe din Ungaria şi Ardeal, muzică şi dansuri populare ungureşti, gastronomie maghiară, un târg meşteşugăresc, ateliere pentru copii, dezbateri, lansări de carte, filme, spectacole de reenactment istoric cu trupe din Ungaria şi Timişoara. Zona gastronomică, din parcarea de la Modex, propune 20 de standuri cu specialităţi ungureşti.

banner 1000 x 100 hd