A fost semnat contractul pentru ultimele lucrări de la noul corp al Spitalului de Copii din Timișoara

spitalul de copii 4

Condiții la nivel european pentru tratamentul copiilor la Timișoara, în viitorul apropiat. Primăria anunță că a fost semnat contractul pentru ultimele lucrări de la noul corp al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Acestea costă peste 1,4 milioane de euro și ar trebui finalizate în cel mult cinci luni.

După ani întregi de șantier, lucrările de la noul corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara sunt aproape de final. Primăria anunță că a fost semnat contractul pentru ultimele lucrări la noua clădire în care vor fi oferite condiții la nivel european pentru tratamentul copiilor în trei secții. Este vorba de clinicile de chirurgie, neonatologie – prematuri și laboratorul de pneumoftiziologie.

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru lucrările suplimentare necesare pentru finalizarea Corpului B al spitalului în care aceste secții vor funcționa. Datorită duratei lungi pentru realizare investiției, proiectul tehnic inițial a fost reactualizat pentru conformitate cu reglementările și tehnologiile care au apărut între timp. Lucrările suplimentare sunt necesare pentru a putea finaliza și pune în funcțiune, până în 2024, clădirea nouă de spital. Mai este necesară achiziția de aparatură medicală specializată, care va face obiectul unei licitații separate”, a informat Primăria Timișoara.

44109057 61a2 4128 94ba 343036a4b72c

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la peste 1,4 milioane de euro, cu TVA inclus, iar durata de implementare este de cinci luni.

Extinderea corpului B al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a început în 2014, structura este realizată, iar clădirea este prevăzută cu sisteme smart de iluminare și încălzire. În această clădire nouă vor funcționa U.P.U (Unitate de Primire Urgenţe), o policlinică, laboratoarele de analize și secţiile de Radiologie, chirurgie, ATI, prematuri. În noul corp vor fi amenajate spații pentru mame, astfel încât acestea să poată rămâne, în condiții de confort, alături de copiii lor aflați în tratament.

 

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/