„A depins de conștiința mea! Nici nu am ieșit în presă, nici nu am mers la notar!”

Liderul PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, n-a fost deloc impresionat de gestul primarului Reșiței, Nelu Popa, de a renunța de bunăvoie la pensia specială.  

Senatorul PNL a explicat pentru expressdebanat.ro că parlamentarii liberali au votat împotriva pensiilor speciale de care se bucură primarii și președinții de consilii județene odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Administrativ. Parlamentarii PNL au votat împotrivă, dar de aceste pensii speciale se bucură și primarii sau președinții de consilii județene liberali. Liberalul Nelu Popa este al doilea edil din țară care renunță în fața notarului public la acest beneficiu. Vela spune însă că este o inițiativă care nu produce niciun fel de efect și nu se așteaptă ca gestul primarului Reșiței să fie urmat și de alți colegi de partid. Și asta pentru că, atunci când liberalii vor veni la putere, această lege a pensiilor speciale va deveni istorie.

Vom schimba legea când ajungem la guvernare! Eu sunt luptător cu rol determinat în Revoluția din Decembrie, nu am luat niciodată indemnizația la care am drept, dar nici nu am ieșit în presă, nici nu am mers la notar. A depins de conștiința mea să nu o iau. Poziția partidului e clară, anulăm pensiile speciale! Am votat împotriva pensiilor speciale!”, a comentat Vela.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/