A curs cu amenzi în pădurile din Timiș și Caraș. Sute de metri cubi de lemn, confiscați de Garda Forestieră

garda forestiera 3

Aproape o mie de mc de material lemnos au fost confiscați de reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara, din iunie până în octombrie, din județele Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, acolo unde s-au realizat acțiuni de control pentru respectarea regimului silvic în fondul forestier național. 

Controalele au vizat, în principal, parchetele aflate în exploatare, circulația materialului lemnos, urmărirea gestionării masei lemnoase și modul în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și/sau prelucrare.

garda forestiera 2

„În urma acestor verificări, au rezultat următoarele: 139 sancțiuni contravenționale cu valoare totală de 377.000 lei; a fost confiscat un volum total de 184 mc material lemnos cu valoare de peste 45.423 lei. Au fost efectuate verificări în echipe mixte unde au participat și reprezentanții inspectoratelor județene de poliție, fiind aplicate un număr de 18 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 99.000 lei, iar ca măsură complementară s-a confiscat total volumul de 804 mc cu o valoare de peste 189.278 lei.”, a transmis Ciprian Lupean, inspector șef al Gărzii Forestiere Timișoara.

Potrivit sursei citate, au fost verificați și gestionarii fondurilor cinegetice și au fost date 22 amenzi contravenționale pentru nerespectarea legislației în domeniul cinegetic. Pe de altă parte, Garda Forestieră a identificat suprafețe de fond forestier pentru care nu este asigurată paza. Astfel, împreună cu ocoalele silvice nominalizate, 1.142 ha de pădure au fost preluate în vederea asigurării pazei.

garda forestiera 1

Reprezentanții Gărzii Forestiere mai anunță că, începând cu toamna acestui an, vor derula un program de împădurire finanțat prin PNRR. Acum, ghidul solicitantului este în dezbatere publică. Cei interesați pot studia detaliile aici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/