Voluntarii de la Mansarda caută coechipieri pentru întărirea echipei

centrul de tineret mansarda
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Până în luna decembrie, Centrul de Tineret Mansarda derulează „Laboratorul de inițiative”, o campanie de promovare a voluntariatului și a educației nonformale.

Odată cu debutul anului școlar, reprezentanții de la Mansarda desfășoară în unitățile de învățământ din Reșița activități de recrutare a tinerilor liceeni. Până în prezent au avut loc mai multe întâlniri, tinerii de la Mansarda vorbindu-le liceenilor despre modul în care voluntariatul le poate creiona viața pe viitor.

Deja ne-am întâlnit cu 175 de elevi de liceu și campania continuă. Voluntarii noștri mai experimentați le-au povestit bobocilor despre alegerea lor de a face voluntariat, despre experiența de la Centrul de Voluntariat Reșița și despre impactul acestor activități asupra felului de a fi și de a gândi.”, spune Ionela Pleșan, președintele Centrului de Voluntariat din Reșița.

În urma acestor întâlniri, vor fi selectați 25 de tineri, pe care cei de la Mansarda îi vor pregăti pentru a deveni voluntari. „Pe cei mai noi voluntari îi vom susține și îi vom ghida în acest drum al descoperirii personale, într-un program plăcut și lejer ce îmbină activități specifice de training, cu relaxarea. Vom afla despre lucrul în echipă, spiritul de cooperare și capacitatea de adaptare la situații neprevăzute, individual și ca echipă. Încercăm să construim împreună o echipă puternică și eficientă astfel încât să putem lucra în armonie în activitățile și proiectele noastre. Acest training reprezintă o oportunitate excelentă ca participanții să-și îmbunătățească modul de comunicare, încrederea, motivația, ajutându-i să se cunoască mai bine, învățând împreună despre punctele tari și puncte slabe ale fiecăruia.”, mai spune Ionela Pleșan.

„Laborator de inițiative” – este o campanie de promovare a voluntariatului și a ofertei de educație nonformală a Centrului de Tineret Mansarda Reșița. Această campanie este o tradiție a centrului, pe care tinerii o păstrează și o promovează încă de la înființare, din anul 2006. Proiectul este implementat de Centrul de Voluntariat Reșița și va continua până în luna decembrie 2022, cu sprijin financiar din partea Primăriei Municipiului Reșița.

Muzeul TM

De reținut și că noua locație a Centrului de Tineret Mansarda se află pe Strada Pictor Andreescu nr. 20 din Reșița

 

Sursa foto: Centrul de Voluntariat Mansarda

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/