Primăria Timișoara testează o aplicație care reunește transportul public, plata parcării, evenimentele din oraș și serviciile online ale municipalității. „Timișoara City App” va fi lansată oficial la începutul lunii decembrie.
Aplicația le permite utilizatorilor să urmărească pe hartă, în timp real, unde se află tramvaiele și autobuzele, să consulte traseele și stațiile și să își planifice deplasările. Tot aici pot cumpăra bilete pentru transportul public și pot plăti parcarea prin sistemul Timpark.
„Timișoara City App” include și o secțiune dedicată evenimentelor culturale, artistice și de divertisment din oraș. Utilizatorii pot găsi informații despre obiective turistice și trasee tematice, prin care pot descoperi Timișoara.
Aplicația reunește și serviciile disponibile în Portalul Unic al Primăriei. Timișorenii pot face programări la Evidența Persoanelor, pot plăti online taxele și impozitele locale și pot trimite cereri sau documente către municipalitate, fără să mai meargă la ghișee. O parte dintre aceste servicii pot fi accesate și cu ajutorul lui Timi, asistenta virtuală a primăriei. Utilizatorii îi pot adresa întrebări atât în scris, cât și vocal.
„În perioada aceasta facem îmbunătățiri la funcționalitatea aplicației și îi rugăm pe oameni să o testeze, să ne spună ce lipsește și ce putem face chiar mai simplu. Vrem să putem adăuga în timp și alte funcționalități, să creștem conținutul disponibil și să lucrăm cu organizatorii de evenimente ca să folosească această platformă.”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.
Timișorenii pot trimite observații direct din contul personal, prin opțiunea „Trimite feedback”, din meniul aflat în colțul din dreapta sus. Aplicația poate fi descărcată din App Store și Google Play.
„Timișoara City App” a fost înscrisă și în competiția „Gala Inovării în Sectorul Public 2026”. Timișorenii pot vota proiectul până în 22 noiembrie, pe platforma competiției.