S-a găsit „țapul ispășitor”. Cei de la STPT pun întârzierile dese ale mijloacelor de transport în comun pe seama unui caz izolat

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Societatea de Transport Public Timișoara, fosta RATT, este criticată de timișoreni din vremuri aproape imemoriale, în special pentru că mijloacele de transport în comun circulă rar și nu respectă mereu nici măcar graficele din stații. Deși e clar că problema e la numărul de mijloace scoase zilnic pe traseu, cei de la STPT au postat cazul izolat al unei femei care a refuzat să coboare din autobuz după ce a fost prinsă fără bilet, cu un comunicat de-a dreptul hilar.

Cei de la STPT susțin că „în fiecare zi” există asemenea probleme, deși e clar că situația prezentată este un caz izolat. Concret, este vorba de o călătoare prinsă luni fără bilet pe linia 33B, care a refuzat să se dea jos din autobuz în stația din dreptul bulevardului Constantin Brâncoveanu, până când a venit un echipaj de poliție. „Mijloacele de transport în comun ale Societăţii de Transport Public Timişoara înregistrează, în fiecare zi, întârzieri generate de călătorii frauduloşi identificaţi fără bilet sau abonament de colegii noştri din cadrul serviciului control bilete şi verificare abonamente. În multe cazuri, călătorii refuză să se legitimeze şi să prezinte actul de identitate, chiar dacă legea o impune, pentru a li se întocmi proces-verbal de contravenţie. Mai mult, aceştia refuză să coboare din mijlocul de transport în comun, ceea ce duce la staţionarea în staţie până la sosirea echipajelor Poliţiei Locale Timişoara, după ce au fost înştiinţate de colegii noştri. Acest gest al călătorilor frauduloși generează, de fiecare dată, întârzieri nedorite ale mijloacelor de transport în comun, fiind afectaţi, din păcate, călătorii de bună credinţă”, se arată într-un comunicat de presă al STPT.

STPT job 1000x200


Din cauza doamnei cu blană, dar fără bilet, toți călătorii au așteptat în autobuz. până a venit poliția. „În cazul de faţă, călătoarea din înregistrarea din 25.02.2019 a prezentat agenţilor de control un bilet de călătorie nevalidat. Chiar dacă agenţii de control au rugat-o insistent pe aceasta să valideze biletul, călătoarea a refuzat să facă acest lucru, rămânând în autobuzul de pe linia 33 B, oprit în staţia Constantin Brâncoveanu, până la sosirea unui echipaj al Poliţiei Locale Timişoara. În aceste condiţii, mijlocul de transport în comun a staţionat 15 minute, în detrimentul călătorilor aflaţi în autobuz, dar şi al celor aflaţi în staţii, din cauza întârzierii provocate. Călătoarea în cauză a fost sancţionată contravenţional, după sosirea echipajului Poliţiei Locale. Pe acestă cale, le mulţumim călătorilor aflaţi în autobuzul respectiv, aceştia înţelegând demersul colegilor noştri”, mai spun cei de la STPT.

Totuși, dincolo de episodul acesta, în care femeia respectivă s-a comportat nepotrivit, atrage atenția modul în care STPT generalizează un asemenea caz. Altfel, orice utilizator al aplicațiilor de telefon pentru mijloacele de transport în comun vede zilnic, în zile lucrătoare, cum pe linii importante sunt câte două mijloace de transport în comun.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/