Trei proiecte depuse de administrația locală din Băile Herculane au fost aprobate spre finanțare pentru perioada 2017-2020 prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Valoarea acestora este de aproximativ 8,5 milioane de lei.
Administrația locală din Băile Herculane se pregătește să primească de la Ministerul Dezvoltării 8.466.936,84 de lei pentru cele 3 proiecte care i-au fost aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Acestea vizează atât reabilitarea Liceului „Hercules”, cât și modernizarea mai multor drumuri din stațiune.
„Pe PNDL ni s-au aprobat 3 proiecte din 4. Strada Siminicea la intrare în oraș, zona blocuri și zona de blocuri ANL, lângă hoteluri. Toate vor fi asfaltate, prevăzute cu rigole. Am mai vrut să facem parcuri și locuri de joacă, dar se pare că nu au fost eligibile. Avem termen până în 30 noiembrie să depunem documentația la Ministerul Dezvoltării”, a declarat primarul Cristian Miclău pentru Express de Banat.