167 hectare s-au bucurat de lucrări de împăduriri și completarea regenerărilor, lucrări efectuate de angajații Direcției Silvice Caraș-Severin în cadrul campaniei de împăduriri din această primăvară.
Potrivit lui Ioan Olariu, directorul Direcției Silvice Caraș-Severin, la finalul campaniei, au fost numărați 800.000 de puieți forestieri din specii de foioase și rășinoase plantați în pădurile Romsilva din județ. Toți puieții plantați în această primăvară provin chiar din pepinierele proprii ale Direcției Silvice.
„Programul din acest an, de regenerare a pădurilor de stat administrate de Direcția Silvică Caraș-Severin, prevede lucrări de regenerare pe 652 hectare, din care pe cale naturală 567 hectare și artificială 167 hectare (împăduriri și completări), cu o investiție de 1,7 milioane lei. Desigur, pentru educarea forestieră a tinerei generații ne-am fi dorit ca la activitățile de împăduriri să fie prezenți și partenerii noștri deja consacrați, copiii, așa cum eram pregătiți prin parteneriatele încheiate cu școli sau diverse organizații din județ, însă starea de urgență impusă nu a permis ducerea la bun sfârșit a misiunii de educare forestieră în șantierele de împăduriri”, a declarat Olariu.
De reținut totodată că Direcția Silvică Caraș-Severin a regenerat în ultimii șapte ani 6.728 hectare fond forestier de stat, plantând în această perioadă peste 9 milioane de puieți forestieri. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este parte a campaniei naționale de împădurire O pădure cât o țară derulată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor sub înaltul patronaj al Președinției României.