750.000 de lei, datoria Guvernului Orban faţă de persoanele cu dizabilităţi şi asistenţii personali din Anina până la sfârşitul anului 2020

În ultima perioadă, rectificarea bugetară pare să nu mai ocupe un loc important pe lista priorităților actualei echipe de la Palatul Victoria, calculul politic și bețele-n roate puse adversarilor cu ocazia alegerilor locale reprezentând lozurile câștigătoare pe segmentul continuității în detrimentul sprijinului acordat UAT-urilor, deși, culmea, fotoliile calde din capitală le-au fost asigurate tocmai de votanții care astăzi așteaptă de la o zi la alta să beneficieze de condiții decente de trai.

O bună parte a primăriilor din țară așteaptă cu nerăbdare ca actualul guvern să le vină în sprijin prin intermediul rectificării bugetare, asta pentru a putea acoperi cheltuielile până la sfârșitul anului, cele generate de COVID-19, dar, cel mai important, pentru a asigura salariile angajaților care fac parte dintr-o categorie specială: asistenții personali și persoanele cu dizabilități, resursele acordate de la nivel național la începutul lui 2020 fiind suficiente doar până în luna mai.

Deși în cadrul mai multor bugete locale bate vântul, sapa de lemn fiind iminentă în lipsa unor soluții de urgență, există totuşi și situații unde edilii au pus pe primul plan categoria specială de angajați, ei amânând alte cheltuieli până la venirea sprijinului financiar de la București. Se-ntâmplă și în orașul Anina.

„E drept că situația economică a orașului este una aparte, dar am căutat să fim la zi cu salariile persoanelor cu dizabilități și cele ale asistenților personali. Sumele pe care le l-am primit de la nivel național pentru acest scop au fost epuizate încă din luna mai, însă am apelat la bugetul local pentru a nu-i lăsa pe oameni fără bani de pâine. Numărul celor care fac parte din această categorie specială se apropie de 90. Până în momentul de față, din bugetul local am plătit undeva la 443.000 de lei, urmând ca, în urma rectificării, să avem nevoie de încă 750.000 de lei, doar pentru acest segment, fără alte cheltuieli.”, a ținut să precizeze edilul-șef al orașului Anina, Gheorghe Românu.

Sursa foto principal: romania.europalibera.org.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/