70,4% dintre timișeni s-au recenzat până acum. Recensământul continuă până în 24 iulie

statistica

Aproximativ 70% dintre timișeni s-au recenzat până la această dată. Statisticienii speră ca în această săptămână, ultima în care se desfășoară recensământul, primarii să își mobilizeze recenzorii, astfel încât să aibă o idee cât mai apropiată de numărul real al populației care trăiește în fiecare localitate din județ.

„În momentul de față suntem la 70,4% persoane recenzate din populația estimată la 1 decembrie 2021 a județului Timiș. Ar trebui ca toți primarii să își mobilizeze recenzorii și oamenii să fie dispuși să își dea datele ca să reușim să ne apropiem cât mai tare de 100%. În mod cert, unele localități vor reuși să recenzeze toți oamenii, altele probabil nu vor reuși să finalizeze întru totul, dar vor reuși să aibă o idee mai apropiată față de ceea ce este în realitate.”, a declarat Sorin Belea, directorul Direcției de Statistică Timiș.

În Timiș sunt deja localități care au finalizat procedurile. La Bethausen, spre exemplu, recenzorii au numărat cu peste 200 de persoane mai mult decât estimările Direcției de Statistică. O situație similară este și la Otelec. Orașul Lugoj stă și el bine în procesul de recensământ, cu un procent de 76% din populație recenzată. Dumbrăvița se situează la 70%, iar Timișoara se apropie de 60% populație recenzată.

În Timișoara, primăria a amenajat 14 puncte fixe de recenzare care vor fi deschise și în această săptămână, inclusiv duminică, în 24 iulie. Aici sunt așteptate persoanele care locuiesc în oraș și care nu s-au autorecenzat, fie pe la care nu a trecut un recenzor în etapa a doua a recensământului. Puteți afla unde sunt aceste puncte fixe intrând pe site-ul recensamant.primariatm.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/