70% dintre cărășenii testați de la începutul anului au fost pozitivi. Media de teste: 46 pe zi!

De la începutul anului 2021, aproape 2.000 de cărășeni au fost depistați pozitiv cu coronavirus. Numărul relativ mic poate fi explicat și prin testarea destul de redusă: o medie de 46 de teste pe zi. Mai precis, în județul Caraș-Severin s-au făcut în două luni 2.762 de teste, cam cât se face în județul Timiș într-o singură zi!

Conform raportării de astăzi a Direcției de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin, de la începutul anului s-au făcut 2.762 de teste. 70% dintre ele au fost pozitive, potrivit aceleiași raportări. Mai exact, în primele două luni din 2021 au fost depistate pozitiv 1.937 de persoane. Totodată, 111 cărășeni infectați și-au pierdut viața în 2021.

Tot DSP anunță, în informarea de astăzi, că din 27 februarie, ora 8.00 până în 28 februarie, ora 8.00 s-au prelevat 25 de probe și s-au efectuat 40 de teste rapide. În același interval, 17 persoane au fost confirmate cu SARS-CoV-2. Ca o comparație, județul Timiș, care se plasează în continuare în scenariul roșu din cauza incidenței cazurilor, a efectuat 585 de teste, fiind depistate pozitiv 219 persoane. Așa se face că județul Caraș-Severin are o incidență de 1,02 la mia de locuitori, în timp ce Timișul are 5,07.

Numerele de mai sus sunt valabile pentru zilele din weekend. În timpul săptămânii, diferența dintre cele două județe este și mai evidentă. Luând în calcul săptămâna trecută, dacă în județul Caraș-Severin s-au efectuat în total, de luni până vineri, 1.038 de teste (incluzând și testele rapide), în aceeași perioadă în județul Timiș s-au efectuat 12.393. Adică o medie de 207 vs. 2.478 pe zi.

Diferența se resimte cel mai tare în domeniul HoReCa, dar și în învățământ. Numărul redus de teste din Caraș-Severin scade și rata de îmbolnăvire, iar măsurile sunt mult mai blânde. Asta în timp ce în județul vecin se ia în calcul inclusiv carantinarea unor localități, după ce incidența a depășit chiar și 10 cazuri la 1.000 de locuitori.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/