600 de euro pentru o identitate falsă

Un tânăr kosovar și-a încercat norocul de a pătrunde în România, prin intermediul unui pașaport fals, care avea datele de identificare ale altei persoane, pașaport emis de autoritățile sârbe. Din fericire, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Jimbolia au depistat la timp neregulile, reușind să stopeze pătrunderea ilegală în țara a bărbatului.

Întreaga scenă a prezentării documentelor false, petrecută la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia – I.T.P.F. Timișoara, era desprinsă parcă din filmul: „A fi sau a nu fi”. Suspectul s-a prezentat la intrarea în țară ca fiind cetățean sârb, în vârstă de 53 de ani, iar împreună cu un alt bărbat (care-l însoțea, cu pașaport simplu, de Serbia, în vârstă de 27 de ani), acesta intenționa s-ajungă în Elveția.


Cum iarna nu e ca vara și nici tot ce zboară, nu se mănâncă, la un control specific, polițiștii de frontieră au constatat că există diferențe vizibile de fizionomie între pasager și fotografia din documentul prezentat la control.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Principal de Poliție, Petre-Ionuț Nicola, „în urma extinderii cercetărilor, polițiștii de frontieră au constatat că pasagerul este, de fapt, cetățean din Kosovo, în vârstă de 18 ani. Acesta a declarat că a procurat pașaportul prezentat, la control, din Serbia, în schimbul sumei de 600 de euro și a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Elveția, la familia sa”.

În consecință, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei tânărului în cauză, interzicându-i acestuia intrarea în România pe o perioadă de 5 ani, precum şi măsura cercetării acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/