Condiții mai bune de viață pentru bătrâni

Primăria Reșița a finalizat primul proiect cu fonduri europene, dedicat persoanelor de vârsta a treia. Pe lângă bătrânii care vor beneficia de condiții excelente de îngrijire, s-au creat 11 locuri de muncă.

Proiectul a fost finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Regio – Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale. Suma care a ajuns la Reșița este de 3,4 milioane de  lei, iar asistenţa financiară nerambursabilă solicitată se ridică la 2,6 milioane. Deși inițial doar 40 de persoane de vârsta a treia vor fi îngrijite gratuit, targetul este de 600. Pe lângă îngrijire de maximum opt ore, bătrânii beneficiază și de o masă caldă. În plus, în cadrul centrului, care se află la Baia Comunală din Reșița, este spațiu suficient pentru derularea unor activități recreative. Întrucât clădirea este supraetajată, aceasta a fost dotată cu lift, astfel încât bătrânilor să le fie mai ușor să o folosească.

„Reșița avea nevoie de un asemenea centru, sper ca în viitorul apropiat să avem unul și în partea de Nord a orașului. Prin această investiţie va creşte calitatea serviciilor sociale oferite locuitorilor municipiului, şi clădirea cu destinaţie socială va oferi condiţiile optime pentru servicii sociale specializate pentru persoane vârstnice”, a declarat edilul-șef Mihai Stepanescu, la inaugurarea centrului, care a avut loc miercuri după-amiază.

La acțiune au luat parte zeci de vârstnici, dar și reprezentanți ai Instituției Prefectului și Consiliului Județean Caraș-Severin. Odată cu deschiderea mai multor centre de acest fel, adresabilitatea azilului care există la Reșița va fi mai scăzută. Este bine ca în Caraș-Severin să apară cât mai multe instituții publice similare”, a declarat subprefectul Anton Paulescu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De aceeași părere a fost și vicepreședintele Consiliului Județean, Ionesie Ghiorghioni, care și-a declarat sprijinul față de municipalitate. „Este un sediu generos, care va avea o destinație nobilă. Mai sunt astfel de centre în Caraș-Severin, întrucât Consiliul Județean este implicat în susținerea activităților sociale, iar evenimentul de astăzi ne bucură”, a declarat vicepreședintele forului județean.

Aprecierile au fost aduse și de persoanele de vârsta a treia, care au luat parte la acțiune și care așteaptă acum să aibă și un Club al Pensionarilor de standarde europene.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157634789428916″]

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/